Sârbii petrec fastuos în această seară!

Mii de cărăşeni de etnie slavă, sârbi, ucraineni, ruşi, dar şi bulgari, sărbătoresc în această seară trecerea dintre ani, potrivit calendarului de rit vechi. La Reşiţa, distracţia este asigurată de nume celebre din Serbia, iar tradiţia va fi respectată pentru a 11-a oară.

Uniunea Sârbilor din România, filiala Reşiţa, şi Primăria Municipiului Reşiţa au pregătit şi în acest an Revelionul sârbesc la cantina Colegiului Tehnic din Reşiţa. Evenimentul mult aşteptat de comunitatea sârbă, dar nu numai, va aduce în oraşul de pe Bârzava solişti de valoare din Serbia, care vor avea grijă de atmosferă. ,,Va fi o petrecere deosebită, pentru că şi muzicanţii sunt de calitate. Vor cânta celebrul Marinko Rokvic cu orchestra Bane Vasic, Perica Vasic, dar şi talentata solistă Goca Vuckovic”, a declarat omul de afaceri Ivanco Stoicevici, organizatorul evenimentului.

Pe lângă faptul că la Revelion îşi vor „rupe” pantofii pe muzica sârbească adevărată, reprezentanţii minorităţii sârbe vor încerca să păstreze vii şi obiceiurile. În vestul țării, de exemplu, tradiția spune că cei care se lasă acoperiți înainte de miezul nopții de fustele țigăncilor vor avea noroc tot anul, desigur, nu înainte ca acestea să ceară răsplata în bani. De asemenea, se obişnuieşte ca, în noaptea dintre ani, să se spargă paharele din care a fost băută prima șampanie în noul an, aruncându-le la pământ, pentru a fi sănătoşi în viitor.

În unele zone, feciorii și fetele obișnuiesc să meargă la colindat înainte de miezul nopții. Gazdele întâmpină urătorii, îi poftesc să guste din bucatele pregătite special pentru noaptea de Anul Nou, oferindu-le și câte un păhărel de pălincă.

FOTO: debanat.ro

Comments

  1. Vali says:

    Un an nou fericit familiei Milenovici Dusco, Adina si Jasmina si tuturor sarbilor alaturi de care petrecem frumos de fiecare data!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/