1 Mai a umplut poienile de pe Cheile Carașului

Cu toate că meteorologii au anunțat averse de ploaie pe toată perioada minivacanței de 1 mai, cărășenii au închis ochii în fața avertizărilor și s-au încumetat să-și deschidă corturile și grătarele. Poienile de pe Cheile Carașului au fost pline.

Cum tradiția de 1 Mai presupune un meniu bogat în mici, grătare, bere și iarbă verde, avertizările meteorologice care anunțau ploi pentru întreaga săptămână nu au fost primite prea bine de cei care au așteptat cu sufletul la gură zilele libere. Cu toate acestea, iubitorii de natură nu s-au lăsat intimidați de nori și au decis să-și ia cortul și sacul de dormit în spate pentru a respecta tradiționala vacanță de 1 Mai așa cum se cuvine.

Pe lângă cei care au profitat de pauzele dintre stropi pentru a învârti câte un mic prin curțile prietenilor sunt și cei care s-au încumetat să-și deschidă corturile în miezul pădurii. Astfel, în ciuda ploilor dese anunțate pentru acest sfârșit de săptămână, poienile de pe Cheile Carașului au fost destul de pline. Mai înfofoliți decât de obicei și cu corturile bine ancorate împotriva furtunii, rebelii care au decis să petreacă zilele libere în natură nu au avut mai nimic de pierdut.

DSCN2515

Asta mai ales pentru că temperaturile au fost destul de ridicate, în ciuda cerului înnorat, iar ploile nu i-au udat chiar atât de tare pe cât preconizau meteorologii.

De turiști s-au bucurat și Cheile Nerei, acolo unde , chiar dacă nu s-au încumetat să își întindă corturile, iubitorii de natură au profitat de zilele libere pentru a degusta un păstrăv prăjit la Ochiul Bei sau la cascada Beușnița.

Totuși, cei mai mulți dintre cărășeni au ales să stea acasă chiar dacă minivacanța de 1 mai a fost așteptată cu sufletul la gură. Speriați de ploi și de vremea posomorâtă mulți au ales să savureze în loc de mici și bere la iarbă verde, preparate la tigaie în propriile bucătării.

DSCN3071

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/