Ministrul Vela, testat de urgență!

Stiri din Timisoara si Resita, publicitate online

Marcel Vela s-a întâlnit, zilele trecute, în biroul său de la Ministerul Afacerilor Interne, cu prefectul județului Cluj, Mircea Abrudan, depistat pozitiv la testul COVID-19, astfel că ministrul a fost obligat să se autoizoleze imediat!

Întâlnirea dintre cei doi a avut loc săptămâna trecută, la MAI. Prefectul Abrudan e asimptomatic, astfel că nimeni nu cunoștea pericolul la care e expus ministrul Vela. Ambii au purtat măști și au respectat distanțarea recomandată de specialiști. La fel și ceilalți angajați ai ministerului care au intrat în contact cu reprezentantul Guvernului în județul Cluj. Cu toate acestea, imediat de s-a aflat rezultatul testului făcut de Abrudan, ministrul Vela s-a autoizolat.

Stiri Timisoara si Resita banner energie geotermală cu buclă închisă energia de la picioarele noastre fppg 2048x539

„Într-adevăr, în acest weekend am aflat necazul domnului Abrudan și m-am autoizolat. Ieri am făcut și testul. Din fericire, e negativ, ca și al colegilor din minister care au discutsat cu domnul prefect. S-au respectat regulile de distanțare sanitară și au fost purtate mijloace de protecție. Este o dovadă în plus că măsurile de protecție sunt utile și necesare”, a confirmat Marcel Vela pentru expressdebanat.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/