Ministrul Vela scurtează drumul bănățenilor către biroul de permise și înmatriculări!

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a validat înființarea a 26 de sedii secundare ale serviciilor de permise și înmatriculări auto, astfel încât românii să nu mai fie nevoiți să se deplaseze pentru astfel de probleme până în reședintele de județ.

Potrivit ministrului Vela, două dintre cele 26 de sedii secundare ale Serviciilor Publice Comunitare Județene Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor vor fi deschise în Banat. Primul, la Caransebeș, iar al doilea la Lugoj.

„Serviciile Publice Comunitare Județene Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor vor organiza sedii secundare și în alte localități pe lângă cele existente în muncipiile reședință de județ. Această măsură reprezintă încă un pas important al MAI pentru dezvoltarea servicului public, oferind cetățenilor care solicită derularea de operațiuni să aleagă între sediul din municipiul reședință de județ sau cel secundar, ceea ce va conduce la diminuarea distanțelor parcurse în vederea soluționării operațiunilor, dar și a reducerii aglomerației”, a declarat Marcel Vela.

Noile sedii secundare ar urma să devină funcționale din 22 septembrie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/