Ministerul Afacerilor Interne, condus de cărășeanul Marcel Vela, a anunţat noi reguli pentru cererile privind stabilirea reşedinţei, care au intrat în vigoare începând cu luna septembrie.
„Direcţia de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a introdus noi măsuri de verificare suplimentară pentru adresele unde se constată un număr mai mare de cereri pentru stabilirea reşedinţei. Acestea au fost transmise şi către Serviciile de Evidenţă a Persoanelor din teritoriu pentru a fi aplicate. În toate situaţiile în care se înregistrează cereri pentru stabilirea reşedinţei, solicitantul va declara pe propria răspundere că locuieşte mai mult de 15 zile la adresa la care are locuinţa secundară. Declaraţia va fi consemnată pe cerere, în faţa funcţionarului de evidenţă a persoanelor”, a transmis ministerul condus de Vela.
Astfel, la primirea cererilor pentru stabilirea reşedinţei, la nivelul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor, se vor efectua următoarele activităţi: se va verifica în baza de date numărul menţiunilor de reşedinţă valabil înscrise la adresa respectivă, iar dacă la adresa respectivă sunt înscrise cel puţin două menţiuni de reşedinţă valabile se va proceda la informarea structurii locale a poliţiei naţionale, în vederea efectuării verificărilor în teren, din care să rezulte dacă solicitanţii locuiesc efectiv la adresa declarată.
„În situaţia în care, din verificările efectuate de către poliţişti rezultă faptul că persoanele respective nu locuiesc efectiv la adresa declarată, cererile lor vor fi respinse. Aceste verificări vor fi dispuse şi în situaţia în care se înregistrează un număr mare de solicitări la aceeaşi adresă/adrese distincte”, a explicat purtătorul de cuvânt al MAI.
Prin aceste măsuri se pot monitoriza îndeplinirea condiţiilor necesare pentru acordarea vizelor de reşedinţă pentru cetăţenii cu drept de vot şi verificarea legalităţii acestora, în cazul constatării unei evoluţii semnificative a numărului de persoane care îşi stabilesc reşedinţa într-o anumită circumscripţie electorală.
Aceste demersuri se circumscriu Planului General de Măsuri aprobat de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, pentru buna desfăşurare a alegerilor locale din 27 septembrie. Ministerul Afacerilor Interne va lua toate măsurile pentru desfăşurarea unui proces electoral corect, legal şi echidistant faţă de toţi competitorii politici, asigură ministrul Vela.