Tramvaiul cu jigniri și atacuri la persoană

De la punerea la îndoială a oportunității reintroducerii tramvaiului în Reșița până la un schimb dur de replici, care depășește cu mult limita admisă a unor declarații politice, n-a fost decât un pas.

Primarul Reșiței, Nelu Popa, și Ioan Crina, candidat PSD pentru Consiliul Județean Caraș-Severin, se contrează dur în aceste zile pe o temă de discuție care ar trebui să fie una constructivă.

„Domnule Primar Nelu Popa,

Pentru a doua oara, în ultimii 4 ani de zile, intr-o discuție politică amintești de copiii mei și de educația lor. Pentru acest lucru dă-mi voie să-ți spun că ești un MARE NESIMTIT, fiindcă orice om de bun simț și în „STĂRI NORMALE, NU EUFORICE’’ nu implică membri ai familiei sau alte chestiuni familiale in discuțiile politice. Crede-mă că aici ar fi foarte multe de discutat când vine vorba de tine, si toată lumea le știe, dar eu le promit copiilor tăi că nu o să vorbesc niciodată despre ei.

Eu si soția mea, de 30 de ani acționăm in domeniul privat și cea mai mare investiție pe care am făcut-o noi, a fost cea în EDUCAȚIA copiilor noștri, fiindcă asta credem noi este cel mai de preț lucru pe care îl poate dărui un părinte odraslei sale.

Sunt mândru să spun, și nu mă ascund, că 2 dintre copiii mei sunt ingineri, absolvenți ai Institutului Polithenic Traian Vuia, iar unul dintre ei a terminat o școală de arhitectură de prestigiu internațional, din Londra.

Niciunul dintre ei nu are ‘’GIPANE’’, așa cum spui tu, dar au diplome de licența pe care le pot arăta oricui!Datorită faptului că sunt licențiați și au o diplomă, la fel cum am și eu, pe tine te deranjeaza. Tu niciodată nu ai fost in stare să prezinți una, deși pretinzi ca ești un mare inginer.

Faptul că am reușit să îmi ajut copiii sa-și definitiveze educația nu reprezintă un dezavantaj pentru mine oricât de malițios ai vrea tu să prezinți asta. Pentru că te-ai pretat la astfel de atacuri arată cât de mic și josnic ai ajuns ca om.

SĂ-ȚI FIE RUȘINE, NELU POPA!

Rog pe toți cunoscuții mei care au făcut același lucru pentru copiii lor să distribuie mesajul.

P.S.

Vă promit că in zilele urmatoare am să fac o altă declarație în care o să explic din nou cu amănunte poziția mea vizavi de tramvai”, i-a transmis social-democratul Ioan Crina primarului Popa.

(E)