Ministrul Vela caută în Timiș armele obținute pe șpagă și trafic de influență în Caraș-Severin!

Înarmarea inconștientă și cu dispreț față de lege, așa cum arată procurorii DIICOT Caraș-Severin, a fost un adevărat fenomen, motiv pentru ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, să ordone verificări extinse, în special în județul Timiș!

„Am ordonat ca toate județele să verifice modul în care au eliberat permise de portarmă și tot ceea ce ține de această zonă, a armanentului, a păstrării, suspendării autorizațiilor, a întregului domeniu care are o conotație importantă pentru o zonă cu mare risc”, a explicat ministrul Vela. S-a ajuns aici după ce procurorii DIICOT au explicat cum acționa grupul infracțional organizat specializat în infracțiuni la reginul armelor ce avea sediul central la Caransebeș. Firma lui Ioan Pop era singura din județ unde se puteau face cursurile necesare obținerii permisului de portarmă. 

„Modul în care se promovează examenele organizate de POP-TIR SPORTIV SRL a devenit de notorietate în societate motiv pentru care persoane cu domiciliul în alte județe (ex. în jud. Timiș) s-au înscris la cursurile respective din municipiul Caransebeș, în vederea obținerii pe nedrept a certificatului de absolvire. Această modalitate de lucru a fost identificată și probată cu exactitate în perioada iulie 2019 – până în prezent, însă, există probe și indicii că modalitatea de lucru prezentată era o cutumă bine cunoscută de toți participanții”, subliniază DIICOT. 

Stiri Timisoara și Resita dacus 05 iulie 2024

În perioada investigată de procurori a fost organizat o singură dată examen „pe bune”. Adică fără ca subiectele de examen și rezolvările să fie cunoscute de cursanți dinainte. Rezultatul?! „Niciun cursant nu a promovat examenul! „Având în vedere că la examenele următoare totul a decurs conform planului grupului infracțional organizat, cursanții primind anterior examenului subiectele în cauză, în perioada 28 august – până în prezent aproape toți cursanții au promovat examenul, cu mici excepții – cursanți care nu au ascultat directivele lui Nicolae Cernea”, mai precizează procurorii DIICOT.  

Stiri de la Timisoara Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/