Ministrul Transporturilor vrea reabilitarea gării din Caransebeș. Grindeanu face presiuni pe conducerea CFR Timișoara

Sorin Grindeanu, noul ministru al Transporturilor, a făcut presiuni pe conducerea Regionalei CFR Timișoara astfel încât să avanseze lucrurile în ceea ce privește reabilitarea gării din capitala Banatului. Mai mult, Grindeanu vrea ca și gara din Caransebeș, orașul său natal, să fie modernizată.

Sorin Grindeanu vrea ca într-un timp cât mai scurt două gări din Banat să fie modernizate. Este vorba de gara din Timișoara și de cea din Caransebeș. Astfel, într-o vizită realizată la Timișoara în weekend, noul ministru al Transporturilor s-a întâlnit și cu directorul Regionalei CFR Timișoara, căruia i-a solicitat să facă demersurile necesare pentru a grăbi lucrurile.

Aș vrea să prindeți gara din Caransebeș pe reabilitare. Când o să vedem gara din Timișoara reabilitată ca și gara unei viitoare capitale culturale europene? Mie să-mi spuneți cu ce vă ajut, astfel încât să avem o gară decentă în Timișoara. Domnule director, nu glumesc. Pare cumva din altă epocă, chiar dacă s-au mai făcut anumite lucrări. Ați fost în gări din afara României, da? Așa vreau gara din Timișoara. Să-mi spuneți cu ce pot să impulsionez lucrurile, astfel încât să se întâmple. Mie îmi spuneți în aceste două săptămâni care este datoria Ministerului Transporturilor față de dvs., ca să impulsionați lucrurile. Vreau să-mi prindeți tot ce înseamnă gara din Timișoara, să fie bibelou. Noi, timișorenii, vom fi Capitală Culturală Europeană, iar gara trebuie să fie un exemplu pentru România”, a declarat Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a vizitat zona Gării de Nord din Timișoara, în condițiile în care a dorit să se intereseze și de proiectul privind realizarea pasajului Solventul. Sorin Grindeanu anunță că va reveni peste două săptămâni, pentru a vedea dacă lucrurile au avansat.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/