Ministrul Mediului n-a călcat în Parcul Național Semenic-Cheile Nerei! „Încălcarea promisiunilor făcute e extrem de gravă!“

Senatorul USR Mihai Goțiu s-a evidențiat de-a lungul timpului prin atitudinea sa față de tăierile ilegale din pădurile aflate în ariile natural protejate. O astfel de zonă, față de care senatorul s-a implicat în permanent, este cea a Parcului Național Semenic-Cheile Nerei.

Membru în Comisia pentru Ape și Păduri din Senat, Mihai Goțiu le-a adresat o întrebare publică președintelui PNL, Ludovic Orban, și prim-ministrului desemnat, Florin Cîțu, cu privire la continuarea susținerii lui Costel Alexe pentru mandatul de ministru al Mediului. Întrebarea vine după ce acesta și-a încălcat promisiunile făcute la învestire și la audierea de săptămâna trecută, cu privire la măsurile care trebuie luate pentru a stopa distrugerea pădurilor și a ariilor naturale protejate din România. Senatorul USR consideră că, încălcarea flagrantă a promisiunilor făcute cu privire la aplicarea legii este în măsură să încurajeaze fenomenul infracțional din păduri. 

Într-o postare pe Facebook, Goțiu arăta că ministrul Alexe a promis în două rânduri că va merge în Parcul Național Semenic-Cheile Nerei, invitându-i și pe parlamentarii din comisiile pentru mediu, ape și păduri din Parlament să participe, după care va lua o decizie, fără să-și fi ținut promisiunea.

„Încălcarea promisiunilor făcute de domnul ministru Costel Alexe e extrem de gravă. Când anchetele și documentările pe teren au demonstrat distrugerea parcului din cauza încălcării legilor, când nu există nicio sancțiune după ce cazul a ajuns în Comisia pentru cercetarea abuzurilor din Senat, când ministrul Mediului promite în cadrul a două audieri publice că în Semenic se va aplica legea, dar acest lucru nu se întâmplă”, subliliază senatorul USR.

Goțiu mai spune că situația din Parc, care este deosebit de gravă, se poate rezolva simplu, prin rezilierea contractului cu Romsilva, însă acest lucru nu s-a dorit până acum.

 

foto: adevarul.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/