Programul Operațional Regional le-a adus până acum fonduri consistente cărășenilor. Seria proiectelor câștigate, însă, nu se oprește aici.
„Semnăm, luni, la Ministerul Dezvoltării un contract de un milion de euro pentru reabilitarea Casei de Copii din Zăgujeni. Sunt fonduri europene, fonduri derulate prin POR. Procedura este să semnăm un asemenea contract cu Ministerul, pentru Regiunea Vest”, a declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde.
În plus, suma gestionată de județul Caraș-Severin prin proiecte finanțate de Programul Național de Dezvoltare Rurală se ridică la 210 milioane de euro. La toate acestea se mai adaugă cele prin POR, care au adus sume importante pentru locuitori, dar și cele prin ISPA, care vor declanșa câteva investiții istorice în orașele din județ.