Buldozerele s-au pus în mișcare în stațiunea de pe Valea Cernei, primarul Cristian Miclău își pune semnătura tot mai des pe contracte de finanțare, dar tot e puțin, mult prea puțin față de ceea ce s-ar fi putut face în aproape trei ani și jumătate! Șefa PSD Caraș-Severin îl desființează pe edilul-șef liberal!
Scos de procurori din Primăria Băile Herculane, dar revenit în oraș cu o sentință definitivă prin care a fost declarat total nevinovat, Nicușor Vasilescu și-a anunțat deja candidatura la alegerile din 2020. Își dorește să revină în funcția de primar! A primit însă unele semnale. Nu toți social-democrații l-ar vedea în această postură. Într-un interviu realizat în redacția Express de Banat, Luminița Jivan, președintele PSD Caraș-Severin, a cam lămurit însă lucrurile. Vor fi măsurate șansele mai multor social-democrați din Herculane, dar Vasilescu e principalul favorit. „Împreună cu colegii mei din echipa de la județ am luat o hotărâre, o decizie prin care, acolo unde nu avem primari în funcție, vom face sondaj. Domnul Vasilescu stă foarte bine la Herculane. Împreună cu domnul Vasilescu, când era primar, am început foarte multe proiecte. Eu lucram la Ministerul Dezvoltării pe atunci, am început foarte multe proiecte pentru Herculane. Din păcate, exact în stadiul în care au fost lăsate de domnul Vasilescu exact așa se găsesc și acum. Vorbim de malurile râului Cerna, de Podul de Piatră, de Podul de Fontă, de Vila Elisabeta, de Centrul Hercules. Acolo erau gândite de noi o bibliotecă și un cinematograf. Ar mai fi și podul de la intrarea în oraș. Vorbim de 6,6 milioane de lei alocați deja, toți banii ăștia sunt blocați undeva la CNI (n.r. – Compania Națională de Investiții) din cauză că actuala administrație nu a reușit să implementeze ce a lăsat Nicușor Vasilescu. Deci, da, vom face sondaje, dar sunt sigură că domnul Nicușor Vasilescu la Herculane stă foarte bine.”, a declarat Luminița Jivan.
În Herculane se lucrează astăzi. Se lucrează în Parcul Vicol. La fel, în piața din centrul istoric, acolo unde se află statuia legendarului Hercules. Sunt însă investiții care nu o impresionează pe Luminița Jivan. Ar fi un fel de praf în ochi. „Sunt proiecte noi, pe fonduri europene, mi-ar fi plăcut să le termine pe cele guvernamentale, să nu țină banii blocați, pentru că, dacă se implementau, Herculane arăta astăzi altfel. S-ar fi putut face mult mai mult, mult mai ușor. Deja trebuia să fie implementate, finalizate și cetățenii de acolo să beneficieze de tot ce însemnau aceste proiecte.”, a mai comentat liderul PSD Caraș-Severin.