Elevii din Timiș primesc aproape 6.000 de pachete cu rechizite școlare prin programul social pentru anul 2023 – 2024.
Inspectoratul Școlar este cel care se ocupă de achiziție. A lansat deja o licitație pentru achiziția a 5.750 de pachete. Oferă peste 330.000 de lei. Prețul unui pachet pentru elevii din ciclul gimnazial nu poate depăși 75 de lei, iar pentru primar este de maximum 65 de lei.
Pentru clasa pregătiroare se vor cumpăra 836 pachete, alte 481 pentru clasele I, 1985 pentru clasele II – IV, 1939 pentru clasele V – VII și 509 pachete pentru clasele de a VIII-a.
Elevii vor primi tot ce au nevoie la școală, de la caiete, creioane, penare, ghiozdane, stilouri, coperți, truse de geometries au vocabulare.
Firmele interesate să livreze în Timiș pachetele cu rechizite se pot înscrie la licitație până în 25 septembrie. După semnarea contractului, rechizitele trebuie să ajungă la Inspectratul Școlar în maximum 14 zile.