Pregătirea pentru examenul de bacalaureat a debutat în urmă cu patru zile, la română, matematică și istorie, biologie, chimie, economie, fizică, geografie și informatică. Peste 3.000 de elevi de clasa a XII-a din toată țara s-au înscris la sesiunile de pregătire.
În următoarele săptămâni, elevii se vor putea pregăti și la filosofie, logică, comunicare și argumentare, psihologie și sociologie. Orarul programului de pregătire rămâne același pentru fiecare dintre zilele de pregătire de sâmbătă care vor urma.
Cei de la Universitatea de Vest spun că numărul mare de elevi înscriși la pregătire, peste 6.500, se datorează și faptului că orele se desfășoară online. Elevii care nu au reușit până acum să se înscrie la sesiunile didactice o pot face în continuare prin completarea acestui formular.
Organizarea acestor activități presupune, pe lângă desfășurarea efectivă a sesiunilor de pregătire prin videoconferință live, și crearea unui spațiu virtual unde elevii pot accesa permanent toate materialele transmise de cadrele didactice (sub forma cursurilor pe platforma Google Classroom). Programul tematicilor abordate săptămânal, pentru fiecare disciplină, este disponibil aici.