Fostul edil al Reșiței a ajuns la mijlocul lunii trecute în Penitenciarul Timişoara, dar Comisia din Penitenciar nu a stabilit încă ce fel de regim de detenţie va avea.
Inspectorul principal Magdalena Radu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Timişoara, ne-a confirmat că Mihai Stepanescu a ajuns la Penitenciarul Timişoara în urma sentinţei rămasă definitivă a Curţii de Apel Timişoara. Cât priveşte regimul de detenţie, aceasta ne-a comunicat că deocamdată fostul edil are un „regim provizoriu”, pentru acomodarea şi încadrarea în condiţiile de la penitenciar, urmând ca în decursul acestei luni să se stabilească şi regimul de detenţie.
Mihai Stepanescu ar putea avea un regim de detenţie deschis, fiindu-i permis să muncească fără a avea gardian supraveghetor, un regim de detenţie semideschis, ceea ce va presupune că va putea merge la muncă, dar doar supravegheat de agenţii de penitenciar sau un regim de detenţie închis, ceea ce i-ar interzice ieşirea din instituţie.
Curtea de Apel Timișoara a pronunțat soluția definitivă în procesul de corupție al fostului primar al Reșiței, Mihai Stepanescu, prin care acesta este trimis în spatele gratiilor!
Pentru șpăgile primite ca urmare a atribuirii preferențiale a unor contracte pentru diferite lucrări în municipiu, Mihai Stepanescu a fost găsit vinovat și condamnat de Tribunalul Caraș-Severin la trei ani de închisoare cu executare. Atât DNA, cât și Stepanescu au făcut apel, dar Curtea a păstrat decizia primei instanțe.