„CET-ul să fie preluat de autoritățile județene!”

Supărat că Reșița nu a primit niciun leu la repartizarea banilor din TVA și impozitul pe venit, dar și pentru că orașul nu mai găsește înțelegere la nivel central ca să primească bani pentru termie, edilul șef le-a făcut astăzi o invitație autorităților județene: să preia societatea de termoficare!

Primarul Reșiței, Mihai Stepanescu a susținut astăzi o conferință de presă în cadrul căreia a criticat dur situația în care se află societatea de termoficare la ora actuală. „Societatea este condusă politic, existând posibilitatea preluării acestei societăți de către instituții județene sau altele, care au posibilitatea dirijării sumelor necesare funcționării la timp pentru aceasta”, a precizat edilul șef al orașului Mihai Stepanescu. Acesta a adăugat că nu Primăria și, respectiv primarul sunt răspunzătoare de managementul CET. Asta, mai ales că în ultimul an, din banii reșițenilor a fost alocată suma de aproximativ 4,8 milioane de lei ca aport de capital. „S-a solicitat de către SC CET 2010 Consiliului Județean, Ministerului de Interne și Guvernului suma de aproximativ 12 milioane de lei și s-au primit acum două luni 900.000 de lei, în rest… speranțe”, a mai spus revoltat edilul șef. Concluzia pe care a tras-o Mihai Stepanescu a fost că reșițenii au nevoie de bani primiți de la Guvern direct, ori prin Consiliul Județean pentru că „nu se mai poate continua așa, cu promisiuni și dialog un dialog sud, responsabilitatea fiind a operatorului condus politic, CET 2010”, subliniază primarul orașului de pe Bârzava.