Migranții s-au reîntors pe străzile Timișoarei. Peste 80, ridicați de polițiști

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Polițiștii au identificat, în ultima săptămână, 82 de cetățeni străini pe străzile Timișoarei, care nu își puteau justifica prezența în zonă. După ce vor fi gata toate verificările, ei vor fi trimiși în centrele de azil din țară în care sunt cazați și înregistrați. 

Migranții au fost depistați în urma verificărilor făcute de polițiștii de frontieră, împreună cu cei ai IPJ Timiș, ai Serviciului de Imigrări și cu jandarmii.

Astfel, în perioada 9-13 august, au fost identificați 82 de cetățeni străini, în mai multe zone din Timișoara. Cetățenii provin din Afganistan, Irak, Iran şi India și au vârste cuprinse între 17 şi 45 de ani. Majoritatea au documente temporare de identitate pentru solicitanţii de azil, dar nu îşi pot justifica prezenţa pe raza municipiului Timişoara.

„După finalizarea tuturor verificărilor, solicitanţii de azil vor fi sprijiniţi pentru a se întoarce în Centrele Regionale de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din ţară unde sunt cazaţi şi înregistraţi. Toate structurile din cadrul MAI care participă la acţiunile în sistem integrat acţionează în permanenţă în municipiul Timişoara pentru prevenirea oricăror fapte antisociale. De asemenea, se efectuează verificări în mod constant a mijloacelor de transport pentru a stabili dacă persoanele străine prezente pe raza municipiului Timişoara deţin documente legale de şedere.”, a transmis Poliția de Frontieră Timiș.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Acțiuni similare desfăşurate în sistem integrat, de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale în Timişoara, vor continua şi pe parcursul următoarelor zile.

Foto: arhivă

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/