Migranți și călăuze, opriți cu focuri de armă pe autostradă la Timișoara

politia frontiera timisoara autostrada
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Doi polițiști de frontieră au fost răniți, în noaptea de marți spre miercuri, în timpul unei misiuni de capturare a unor migranți și a călăuzelor pe autostradă la Timișoara.

Polițiștii supravegheau grupul de străini în zona unei parcări de pe autostrada A1, Timișoara – Arad. În timp ce migranții urmau să fie îmbarcați într-un aufomarfar, una dintre cele trei persoane suspecte de călăuzire a scos un obiect tăietor cu care a rănit doi dintre polițiștii de frontieră care participau la acțiune.

Pentru depistarea acestora, s-a organizat un dispozitiv de căutare, folosindu-se în acest sens inclusiv echipamente de tip dronă și o autospecială cu termoviziune. Totodată, s-a solicitat sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș.

Update, ora 12:15

În urma activităților desfășurate în sistem integrat, au mai fost descoperiți doi cetățeni străini implicați în activitatea de migrație ilegală din cursul nopții.

Este vorba despre un bărbat din Afganistan, implicat în activitatea de călăuzire și de o persoană de sex feminin din Guineea, care făcea parte din grupul de migranți care urma să fie îmbarcat într-un mijloc de transport marfă pentru a ieși ilegal din țară.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Referitor la persoanele reținute în cursul nopții, cei 8 cetățeni străini sunt din Nepal, Siria și Congo, iar călăuza din Nepal.

„În ceea ce privește starea celor doi polițiști de frontieră răniți în cadrul acțiunii, menționăm următoarele: unul dintre ei a avut răni superficiale și a fost externat la scurt timp după ce a fost dus la spital, iar cel de-al doilea polițist de frontieră, care a fost rănit în zona unuia dintre picioare, a rămas internat peste noapte, fiind externat în urmă cu puțin timp”, a transmis Poliția de Frontieră Timișoara.

Acțiunea de căutare și depistare a persoanelor implicate continuă, în sistem integrat, cu tehnică și personal din cadrul IPJ Timiș, IJJ Timiș și IGaV care oferă sprijin cu o aeronavă din dotare. Polițiști de frontieră din cadrul mai multor structuri de pe raza județului Timiș au fost mobilizați pentru a oferi sprijin colegilor din teren.

 

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/