Microbuze școlare noi pentru patru comune din Timiș

microbuze scolare noi in timisoara

Ministerul Dezvoltării a cumpărat 110 microbuze școlare noi, dintre care patru vor ajunge în comune din județul Timiș, înainte de începerea cursurilor.

Ministerul Dezvoltării informează că a cumpărat 110 microbuze noi, iar în această săptămână a avut loc ceremonia de predare-primire a acestora. Autovehiculele destinate exclusiv transportului elevilor din învățământul preuniversitar de stat vor ajunge în 41 de județe, printre care și Timiș.

Microbuzele, dotate cu 16+1 locuri pe scaune, vor deservi comunităţile din mediul rural, în care unitățile de învățământ sunt situate la distanțe mari față de locuințele elevilor. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 26.806.618,30 de lei, iar furnizorul este RENAULT COMMERCIAL ROUMANIE SRL”, a transmis Ministerul Dezvoltării.

Din județul Timiș vor beneficia de microbuze școlare comunele Belinț, Moravița, Bethausen și Știuca.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/