Microbuze electrice pentru elevii din mai multe localități cărășene

statii de incarcare pentru autobuzele electrice din timisoara

În urma unei finanțări europene accesate de Consiliul Județean, 39 de unități administrativ-teritoriale din Caraș-Severin, printre care și șase orașe, vor fi dotate cu microbuze „verzi”.  

Proiectul „Microbuze electrice pentru elevii județului Caraș-Severin”, depus de Consiliul Județean, a fost aprobat pentru finanțare în cadrul Apelului de proiecte „Microbuze electrice pentru elevi”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15: Educație. Valoarea acestuia se ridică la 6.097.560,97 de euro, fără TVA.

Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă achiziționarea de microbuze electrice pentru 39 de UAT-uri de pe raza județului Caraș-Severin. Este vorba despre șase orașe – Moldova Nouă, Reșița, Oravița, Oțelu Roșu, Anina și Caransebeș, și 33 de comune, respectiv Cornereva, Turnu Ruieni, Bucoșnița, Carașova, Dognecea, Bozovici, Prigor, Berzovia, Fârliug, Teregova, Zăvoi, Buchin, Sasca Montană, Ezeriș, Vrani,  Doclin, Băuțar, Slatina Timiș, Rusca Montană, Ramna, Sacu, Lăpușnicu Mare, Armeniș, Brebu, Bănia, Dalboșeț, Zorlențu Mare, Lupac, Târnova, Ciclova Română, Forotic, Iablanița și Grădinari.

„Prin acest proiect se urmărește îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi, cu precădere în zonele izolate, cu populație scăzută, prin furnizarea de microbuze școlare «verzi» (electrice), prietenoase cu mediul și cu un consum energetic redus, facilitând astfel accesul copiilor și tinerilor la educație, prin protejarea mediului înconjurător în același timp.”, precizează reprezentanții Consiliului Județean Caraș-Severin.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

 

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/