Microbiştii nu se înghesuie pe „Mircea Chivu”

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Reşiţa a revenit în toamna anului trecut pe harta fotbalului românesc de liga a doua după mulţi ani de absenţă, dar microbiştii s-au întors, deocamdată, în număr mic pe stadionul din Valea Domanului.

Metalul merge bine în campionat, a repatriat un jucător cu CV, cum e Opriţa, are un antrenor al cărui nume înseamnă ceva în fotbalul românesc, iar oficialii clubului anunţă că obiectivul este promovarea în Liga I. Cu toate acestea, numărul spectatorilor la meciurile rosso-nerilor este destul de redus, mult sub aşteptări. Foamea de fotbal a reşiţenilor nu se vede, cel puţin deocamdată, în ierarhia echipelor care strâng cei mai mulţi fani în tribune. Neînțelegerile iscate între oameni din conducerea clubului și galerie, dar și regulamentul impus de Consiliul Local ar putea fi doar câteva din motivele ce au îndepărtat suporterii de pe stadion. Astfel, într-un clasament al mediei numărului de spectatori, Metalul nu stă grozav. E drept, e pe locul cinci, devansând echipe precum UTA Arad, Gloria Bistrița sau CSM Râmnicu Vâlcea, dar media spectatorilor în Valea Domanului este de doar 1.275/meci.  Meciul cel mai urmărit de fanii Metalului a fost cel contra echipei lui Mititelu, Universitatea Craiova, 3.000 de reșițeni încurajând echipa lui Marian Pană.

Patronul Cătălin Rufă a anunţat că lucrurile se vor schimba din retur, oficialii Gurgu şi Grigore au făcut pace cu liderul galeriei, Marcel Guşcă, şi sunt şanse, mai ales dacă echipa obţine rezultate pozitive, ca media să crească semnificativ. Pană spune că este foarte importantă revenirea galeriei reșițene alături de echipă şi e convins că intrarea în play-off va aduce mai mulţi fani pe „Mircea Chivu”. „Vrând, nevrând avem nevoie de acești suporteri, care să vină să cânte, să aplaude, să pună presiune pe arbitri, pe adversari. S-a simțit clar lipsa galeriei la ultimele meciuri. Să dai gol și să nu ai cum să te bucuri, să mergi să saluți galeria?! Este bine că au revenit, fac sacrificii enorme pentru echipă, sunt nelipsiți și acasă, și în deplasare”, a declarat Marian Pană

Tehnicianul ştie că în primul rând e nevoie de rezultate bune şi un joc spectaculos, publicul reşiţean fiind destul de pretenţios din câte se vede. „Eu zic că dacă reușim să ajungem în play-off, cu șanse de promovare, vom avea peste 3.000 – 4.000 de suporteri în tribună. Dacă vom fi acolo sus, și în tribună vor fi 500 de suporteri nu e bine. Am mai antrenat o echipă în 2011 și toată lumea se bătea cu pumnii în piept că noi suntem, noi facem, suntem unici și nu au reușit să umple stadionul o data, și la Liga I vin 1.000 de inși. Important este să intrăm în play-off și cu șanse și veți vedea stadionul plin. Eu am încredere”, a mai adăugat antrenorul.

De menționat ar fi faptul că Stadionul „Mircea Chivu” are o capacitate de circa 8.500 de locuri, majoritatea dintre acestea fiind pe scaune. 

Media numărului de spectatori

Nr

Echipa gazda

Media numărului de spectatori

1

CS U Craiova

5688 

2

Olimpia Satu Mare

2963

3

Universitatea Craiova

2925

4

ASA Târgu Mureş

1338 

5

Metalul Reşita

1275 

6

UTA Arad

1125 

7

CSM Râmnicu Vâlcea

1100

8

FC Bihor Oradea

1038 

9

FC Olt Slatina

513

10

Minerul Motru

494

11

Gloria Bistriţa

394

12

CS Mioveni

388 

 

Număr de spectatori

Nr

Echipa gazda

Scor

Echipa oaspete

Număr de spectatori

1

CS U Craiova

0-0

Universitatea Craiova

20500 spectatori

2

CS U Craiova

1-1

Gloria Bistriţa

10000 spectatori

3

Universitatea Craiova

0-0

CS U Craiova

9000 spectatori

4

Olimpia Satu Mare

1-1

Universitatea Craiova

6000 spectatori

5

CS U Craiova

1-2

ASA Târgu Mureş

5000 spectatori

6

Olimpia Satu Mare

1-0

ASA Târgu Mureş

4000 spectatori

7

UTA Arad

untitled design set 970x90 px

1-1

Universitatea Craiova

4000 spectatori

8

Universitatea Craiova

2-0

Minerul Motru

4000 spectatori

9

Universitatea Craiova

1-0

Gloria Bistriţa

3500 spectatori

10

Olimpia Satu Mare

1-1

CS U Craiova

3500 spectatori

11

Universitatea Craiova

1-0

CSM Râmnicu Vâlcea

3000 spectatori

12

Olimpia Satu Mare

0-0

Minerul Motru

3000 spectatori

13

CS U Craiova

2-0

UTA Arad

3000 spectatori

14

Olimpia Satu Mare

2-0

FC Bihor Oradea

3000 spectatori

15

Metalul Reşita

1-0

Universitatea Craiova

3000 spectatori

16

CS U Craiova

1-3

Metalul Reşita

2500 spectatori

17

Metalul Reşita

0-2

CS U Craiova

2500 spectatori

18

ASA Targu Mureş

1-1

CS U Craiova

2000 spectatori

19

CS U Craiova

2-1

FC Olt Slatina

2000 spectatori

20

Olimpia Satu Mare

2-0

UTA Arad

2000 spectatori

 

 

 

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/