Mi-e dor de o apropiere socială, de care duc lipsă în această perioadă. Mi-e dor de normalitate.
Mi-e dor să pot merge împreună cu părinții la mormântul bunicilor, să le aprind o lumânare. Mi-e dor să-mi iau nevasta și copilul și să fiu Iepurașul lor preferat în această Săptămână, prin magazinele din Viena, Roma sau Paris, undeva departe de nebunia cotidiană a declarațiilor personale de tip „Jur pe roșu că acolo merg, să moară Cibilan dacă te mint șefu’!”
N-am unde merge! N-am cu ce! N-am cum! Copilul e izolat la 2.500 km de casă și cercetează …viitorul! Eu nu mă descurc nici cu prezentul!
De mic știu că în această perioadă aveam de rezolvat probleme MOV – mielul, oul, vinul. Mergeam la Denii seara la prietenul meu popa de la Câlnic, Vali Popovici, băteam toaca, chemam oamenii la slujbă, simțeam că natura învie și la finalul acestor proceduri împământenite de-a lungul vremii, totul culmina cu Învierea Domnului.
Nimic nu mai e așa. Nu mă interesează nici miel, nici ou, nici vin. Nu sunt curios nici de brândușele din pădure, că nu le pot atinge. Telefonul și computerul sunt prietenii mei de suflet, prin care țin legătura online cu o parte din lumea din care-mi trăgeam seva vieții, energia spirituală și tonusul necesar. Nici prietenul meu nu mai e popă la Câlnic. Țin legătura doar cu duhovnicul din muntele Athos, călugărul atonit Arsenie, pe care îl ascult și-l întreb câte în luna și-n stele și el îmi răspunde, mă înțelege, are răbdare și harul necesar să-mi dea încredere și tărie spirituală.
Mi-e dor de o apropiere socială și cred că tuturor ne e dor. Acum n-o putem avea, dar ce putem avea acum este apropierea spirituală, unirea în credință și Hristos, în așa fel încât să trecem barierele vremurilor liliaco-pangoliene pe care le trăim și mai apoi să putem mulțumi celor care au gestionat criza pandemică din tot sufletul nostru curățit și limpezit în autoizolare. Ei vor fi eroii noștri!
Să fiți imunizați maxim în această perioadă!
Sărbători liniștite… pe proprie răspundere!
Claudiu Dolot