„Metode demne de Securitatea anilor 90”. Prima reacție a lui Alin Nica după ce a fost reclamat la Parchet

alin nica din Timisoara

Președintele CJ Timiș, liberalul Alin Nica vine cu primele declarații după ce inspectorii de integritate au sesizat Parchetul ÎCCJ pentru suspiciuni legate de săvârșirea mai multor fapte penale în perioada în care conducea Primăria Dudeștii Noi. Alin Nica respinge acuzațiile și spune despre acestea că sunt absurde. 

„Am fost reclamat la ANI pentru că, în timpul mandatului de primar la Dudeștii Noi am aprobat construirea unei biserici ortodoxe în localitate. Reclamația vizează un presupus conflict penal, de aceea, nefiind de competența ANI, plângerea a fost redirecționată către Parchet sub forma unei sesizări. Acuzația de folosirea a funcției pentru favorizarea unor persoane înseamnă că, din calitatea de primar ortodox am fost de acord să se ridice în localitate un lăcaș de cult ortodox. Desigur că situația este absurdă, dar înțeleg că ANI trebuie să își facă datoria și să ia în considerare orice reclamație, chiar și una neîntemeiată. Se pare că pe unii îi deranjează mult faptul că susțin Biserica deoarece a mai fost reclamată la ANI și calitatea mea de membru în Consiliul Parohial al Bisericii Ortodoxe din Dudeștii Noi. Înainte să fiu ales președinte al Consiliului Județean Timiș, am ieșit din Consiliul Parohial, însă în declarația de interese s-a strecurat o eroare și nu am șters această titulatură. Am greșit când am dat copy-paste în document, acesta este falsul în declarații sesizat la Parchet.”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Alin Nica susține că reclamațiile au fost făcute de un fost angajat al CJ Timiș care se află în litigiu cu instituția pe care liberalul o conduce acum.

„Din păcate, încă rezistă în administrație și în politică astfel de metode demne de Securitatea anilor 90. Dar nu am nicio temere, nici legal, nici din punct de vedere al reputației publice deoarece știu că cetățenii sunt mai informați și mai deștepți decât cred cei care fabrică astfel de mizerii. Punctual, au fost scoase din context părți din activitatea mea profesională, au fost reinterpretate și reclamate într-un limbaj pompos ca să devin ținta unui linșaj mediatic. Toate presupusele acuzații vor fi demontate, iar, pe lângă gustul amar, va rămâne dorința de a lucra pentru comunitatea timișeană. Căci în spatele can-can-ului reclamațiilor, stă neclintită implicarea și dedicarea mea pentru binele comunității care m-a ales.” a mai spus Alin Nica.

Liberalul a precizat că deocamdată nu a fost contactat de colegii de la nivel central pentru a da explicații: „Dacă va fi cazul, voi lua măsurile care se impun, fiți convinsă, dar nu am primit niciun fel de telefon.” 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/