După două meciuri în care a evoluat doar cu juniorii, încasând nu mai puțin de 17 goluri, Metalul Reșița a abordat întâlnirea cu FC Municipal Baia Mare cu o formulă mult schimbată, în care și-au făcut loc și o parte dintre seniorii ce refuzau în urmă cu două săptămâni să dispute meciul cu Olimpia Satu Mare.
Schimbarea din primul 11, datorată și discuțiilor cu patronul Cătălin Rufă, prezent joi la Reșița, nu a adus însă și un alt deznodământ decât cel cunoscut până acum. Chiar dacă la 0-0 Guehi și apoi Feher au semnat cele mai mari ocazii ale rosso-nerilor, dar și ale meciului până în acel moment, băimărenii au lovit decisiv în 60 de secunde. În minutul 37, Vasile Pop, excelent servit de Codin, l-a învins pentru prima oară pe Zimmermann, iar un minut mai târziu același jucător a semnat „dubla“, cu o lovitură de cap, la colțul lung, în stânga portarului reșițean, pe fază până atunci la centrări, la care a ieșit curajos. 0-2 a fost și scorul final al acestui meci disputat în Valea Domanului, pe lapoviță și ninsoare, pe un teren din ce în ce mai greu și sub privirile a vreo 50 de spectatori care și-au făcut curaj să vină la stadion. Nici prezența în tribună a fostului antrenor Daniel Oprița nu i-a ajutat moral pe jucătorii Metalului, care au bifat a 15-a înfrângere stagională. Succesul oaspeților putea fi mult mai concludent, dacă luăm în calcul și cele două bare avute pe final de meci. Sârbu (min. 82) a nimerit stâlpul din dreapta lui Zimmermann, iar Florin Ilie (min. 83) a trimis mingea în transversală.
„Vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în organizarea jocului de astăzi. Faptul că domnul primar (se referea cu siguranță la viceprimarul Crina, cu atribuții de primar – n.r.) este alături de echipă cred că ne-a dat un impuls. Ne-a înțeles problemele și a zis că este alături de noi și dorește să ne ajute în continuare. Am avut câteva discuții în această săptămână cu seniorii. În primul rând ei sunt fotbaliști și trebuie să se respecte ca fotbaliști. Din păcate, n-au putut să joace Anthony și Skraparas, și cred că jocul ar fi avut altă soartă cu ei în teren. Până în minutul 37 am rezistat, am avut și o ocazie foarte bună când Feher probabil că ar fi putut să introducă mingea în poartă, dar… nu știu, pe lipsă de concentrare… Mai departe, au fost două greșeli individuale, care ne-au costat cele două goluri. Eu sunt foarte încântat de jocul copiilor, care cresc de la meci la meci, chiar dacă la Brașov într-adevăr ne-am făcut de rușine și am luat foarte multe goluri. Dar, pentru jocul cu Baia Mare am făcut o selecție și au arătat altceva. Pe lângă seniori, pot crește și copiii și aceștia să fie viitorul pe care îl așteptăm, probabil, toți reșițenii“, a spus antrenorul Carol Gurgu, la conferința de presă.
Întrebat despre perspectivele acestei echipe, Carol Gurgu a dat de înțeles că la Caransebeș, la ultimul meci oficial din acest an, deplasarea s-ar putea face din nou doar cu juniori, iar la reluarea pregătirilor, în ianuarie 2016, Metalul ar putea avea jucători noi, dar și un alt antrenor: „Noi încercăm săptămâna asta să ne punem ușor-ușor la punct. Probabil că unii jucători vor fi trimiși acasă, o să fie în vacanță, dar pentru deplasarea la Caransebeș șansele de a merge cu copiii sunt undeva la 70 la sută. Pentru redresare, ne vom organiza în luna decembrie, iar când vom începe pregătirea de iarnă, mă gândesc că vom începe cu alt lot, cu alți jucători și cu altceva față de ceea ce este în momentul de față. Este posibilă o schimbare în totalitate, pentru că la ce se întâmplă acum nu-și dorește nimeni să conducă această echipă.“
Metalul Reșița: Zimmermann – Jamali, R. Cristian, Feher, Liuba – Epure, M. Chiţu, Bloju (min. 85, Dincă), Ponoran (min. 83, Krkelic) – Al. Coviț (min. 90, I. Coviț), Guehi. Antrenor: Carol Gurgu.
Vesna Anculia Simici a revenit în țară după opt ani petrecuți în Germania. Fire curioasă și foarte curajoasă și-a închipuit doar că lumea e cu mult mai mare decât...
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281