Comisarul Militaru detonează bomba! A făcut pușcărie în locul lui Ianăș Roșeți!

Proaspăt ales vicepreședinte al PNȚCD Caraș-Severin, Dorin Militaru, fostul comandant al Centrului Militar Judeţean și fost comisar de poliție, condamnat pentru trafic de influență într-un dosar legat le angajările pe șpagă la ISU „Semenic”, a făcut astăzi acuzații foarte grave! El ar fi fost folosit ca monedă de schimb pentru ca fostul director al Direcției de Patrimoniu din cadrul Consiliului Județean să scape de un dosar penal!

Dorin Militaru și-a ispășit pedeapsa în spatele gratiilor, iar odată cu încercarea de reformare a PNȚCD a făcut pasul către țărăniști. „Știu situația domnului Militaru, nu are nicio legătură cu corupția, știu și modul în care s-a întâmplat. Am văzut hotărârile instanței. Domnul Militaru nu a venit în partid decât după ce mi s-a cerut opinia și acordul de către Dan Sîrbu. A executat o pedeapsă, nu are o restricție de  a face politică și noi înțelegem să-l acceptăm ca partener. Are o contribuție foarte mare în reconstrucția partidului, este un om de bună credință, a avut o carieră militară ireproșabilă și se vede lucrul ăsta din relațiile cu oamenii”, a declarat președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu.

Deranjat de etichetele de corupt și penal pe care deja unii i le-au pus, Dorin Militaru a ținut să explice cum a ajuns în pușcărie, făcând afirmații mai mult decât interesante: „Care luare de mită?! Ce mită am luat eu?! Eu nu am dat mită, nu am luat mită sau vreun folos, am fost condamnat pentru trafic de influență. Să vedeți pe cine am influențat eu și dacă am luat ceva! Eu sunt coruptul ăsta din Reșița care am rată la apartament?! Știți bine de ce am fost condamnat! Am fost condamnat ca să fiu dat la schimb! Nu știu dacă e bine să spun, am fost dat la schimb pentru Ianăș Roșeți!”, a precizat vicele PNȚCD Caraș-Severin, lăsând să se înțeleagă faptul că a fost sacrificat pentru ca fostul director de la Patrimoniu să scape basma curată. Până la urmă, Ianăș Roșeți a ajuns și el în pușcărie, fiind condamnat pentru luare de mită. Și-a ispășit pedeapsa și se bucură deja de multă vreme de libertate.

gif card de energie dacus 1000x100

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/