Bani puțini la județ, dar împărțiți în mod egal. Fără patimi politice!

Acesta este mesajul transmis de Ilie Iova în urma celei mai recente ședințe a forului deliberativ. Vicepreședintele CJ, liberal la origini, s-a consultat chiar și cu social-democrații în repartizarea fondurilor pentru a evita interpretările potrivit cărora banii publici sunt alocați politic.

Consultările pentru repartizarea fondurilor primite de la centru s-au purtat și cu primarii localităților cărășene, deși mulți dintre aceștia, neobișnuiți cu noul system, nu s-au obosit să raporteze la județ care sunt nevoile din teritoriu. La cea mai recentă ședință, consilierii județeni au aprobat două proiecte de hotărâre care s-au referit la alocările bugetare.

„Noi am stabilit, la fel ca data trecută, să facem o consultare pentru alocarea de bani pe drumuri județene, însă în urma votului s-a decis ca fiecare primărie să primească o anumită sumă de bani, lucru pe care l-am și făcut. Și dacă luați oarecum în cheie cele două hotărâri de consiliu județean vizavi de alocarea din sume defalcate și pentru drumurile județene și comunale, o să observați că nu există nicio comună care nu a primit bani la această repartiție. Eu zic că este vorba despre o normalitate, pentru că, indiferent de ce patimi politice ne îndeamnă pe noi în luptă, cetățenii nu au niciun fel de problemă pentru că dânșii vor doar să aibă bani alocați pentru comuna în care locuiesc. E un pas înainte!, a explicat vicepreședintele CJ CS.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Acesta a precizat că a purtat consultări chiar și cu colegii din PSD, ceea ce reprezintă o premieră. „Suma solicitată la drumuri de UAT-uri este de opt ori mai mare decât suma repartizată, iar la defalcată din TVA, pentru cofinanțarea proiectelor europene sau arierate, solicitările au fost de zece ori mai mari. Primul criteriu după care am repartizat banii din defalcate a fost al arieratelor spitalelor, a precizat Iova. Unitățile spitalicești care au primit bani în acest sens sunt cele din Caransebeș și Oravița.

În altă ordine de idei, deși nu toți primarii au solicitat bani, toate localitățile au primit o sumă de minimum 50.000 de lei. „Am observat o reticență în comunicare, probabil dânșii au considerat că noi facem aceste solicitări, astfel încât să ne acoperim cu niște hârtii, nesperând că vor fi alocate aceste sume. Eu vă spun sigur că aceste sume au fost alocate și vor fi alocate în continuare, atât cât voi putea eu să gestionez aceste fonduri”, a concluzionat Ilie Iova, vicepreședintele CJ CS.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/