Metalul a renunţat la „vedete” pentru puştii lui Doană şi evită excluderea din campionat!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Cătălin Rufă şi-a asumat riscul unor înfrângeri usturătoare în ultimele meciuri din 2015, dar a eliminat astfel orice posibilitate ca rosso-nerii să fie excluşi din competiţie şi să ajungă direct în Liga a V-a!

Mofturile exagerate ale unor jucători care nu au demonstrat nimic şi lucrurile ce le-au fost băgate în cap de către unii ce se dau sindicalişti ar fi putut trimite Reşiţa în cel mai de jos eşalon. Repetarea episodului de la Satu Mare ar fi însemnat excluderea echipei din Liga a II-a, motiv pentru care patronul Cătălin Rufă nu a vrut să rişte. A preferat să-i lase pe Feher şi ai lui pe tuşă, să joace pe ringurile de manele, acolo unde s-au simţit de fiecare dată în largul lor, şi le-a oferit şansa unor puşti să ia primul contact cu fotbalul de Liga a II-a. Mult prea cruzi pentru acest nivel, elevii lui Leo Doană au cedat ieri, pe teren propriu, cu 1-6, după 0-6 la pauză, în faţa lui CSM Râmnicu Vâlcea, cu ex-reşiţenii Pelici, pe bancă, Tomozei, Neagoe, Vasile şi Staicu, în teren. E important ca aceste meciuri, care pot aduce înfrângeri usturătoare, să nu-i dărâme psihic pe juniorii reşiţeni, ci ,dimpotrivă, să le asigure un plus de experienţă.

Nu vreau decât să încurajez copiii, să le dăm credit. Pentru că în viață asta este, unii au de toate și alții mai puțin. Sper să fie o lecție pentru cei ce au refuzat săptămâna trecută să joace la Satu Mare. După cum știți, s-a lăsat cu amenzi și, zic eu, cu repercusiuni destul de grave asupra punctelor din clasament. Nu știu dacă mai avem șanse să ieșim din coada clasamentului. Dar sperăm ca din 5 decembrie, când se termină meciurile oficiale din acest an, să ne așezăm și să ne gândim bine ce avem de făcut în continuare. Cred că există speranțe din punct de vedere financiar. Poate băieții au exagerat cu salariile, sunt trei jucători care au într-adevăr probleme și se duc undeva la șase-șapte luni, în rest ceilalți sunt cu restanțe de două-trei luni. De aceea am ajuns la concluzia că mai bine jucăm cu juniorii și sper că seniorii au înțeles lucrul ăsta foarte bine. Și celelalte trei meciuri din acest an le vom juca tot cu juniorii!”, a explicat Carol Gurgu.

untitled design set 970x90 px

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157661434985656″]

Antrenorul reşiţean a taxat atitudinea senatorilor de drept din echipa Metalului şi a lăsat să se înţeleagă faptul că zilele lor sunt numărate în Valea Domanului. În a doua repriză cu Vâlcea au prins puțin curaj și cred că ei sunt viitorul Reșiței și trebuie să-i încurajăm. Vom face deplasările pe care le mai avem în acest an, nu se pune problema să nu ne prezentăm, vom da în continuare credit copiilor până la final. Seniorii se vor pregăti în continuare, li se va face un program special, ei sunt sub contract cu Metalul și vom vedea din iarnă ce se va întâmpla. Mie mi-a plăcut unitatea lor, însă unitatea lor trebuia să se vadă și în teren, la joc. Cred că sunt cel mai supărat pe toată această situație, pentru că sunt aici încă de la început. Nu se poate ca la lucruri urâte să fie toți și la joc unde suntem? Au vreun motiv ca să poată să facă așa ceva, când sunt unde sunt? Dacă erau pe primul loc, poate li se dădea crezare. Dar așa, eu zic că n-au niciun motiv și trebuiau să joace. Să se strângă așa cum s-au strâns la Satu Mare, să facă front comun și să joace din ce în ce mai bine. Am avut o discuție cu ei acum două zile și mi-au spus că dacă situația va continua așa, ei nu vor juca astăzi. De aceea s-a luat în discuție și varianta juniorilor și s-a ajuns la concluzia că mai bine jucăm cu juniorii până la sfârșit și din iarnă vedem ce e de făcut. Ne este foarte greu în situația asta”, a mai spus Gurgu.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/