VIDEO Mesajul Preasfințitului Părinte Lucian

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Hristos a înviat! Ca în fiecare an, Preasfințitul Părinte Lucian a vorbit în fața credincioșilor în noaptea de Înviere. Mesajul a fost unul care să ajungă la sufletele oamenilor.

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, le-a explicat credincioșilor semnificația Sfintelor Sărbători de Paște. „Puterea învierii este ascunsă în Crucea smereniei lui Hristos, iar slava Crucii se arată în lumina Învierii. Iată de ce, în noaptea de Paşti, când preotul vesteşte adevărul Învierii, arată tuturor Sfânta Cruce împreună cu lumânarea de Paşti.” Prin Cruce, Hristos a adus Lumina Învierii care luminează tuturor oamenilor. Numai prin Cruce ajungem la Înviere, căci Lumina Învierii răsare din Crucea Jertfei, din mormântul întunecat care a devenit izvor de lumină şi viaţă. În vremea Sfintelor Paşti, în mod special în Săptămâna Luminată, Biserica cinsteşte, într-un chip deosebit, rănile Domnului. Nu putem rosti adevărul de credinţă „Hristos a înviat!” fără Sfânta Cruce, pentru că la Înviere nu se poate ajunge fără să treci prin Jertfa Crucii. Biserica nu face altceva decât să continue gestul lui Hristos Cel Răstignit şi Înviat care, venind la ucenicii Săi, „le-a arătat mâinile şi coasta Sa” (Ioan 20,20)”.

YouTube video

Pastorala Preasfințitului Părinte Lucian a cuprins explicația simbolică a semnului Crucii, ce este strâns legată de Iisus Hristos. „Crucea este semnul lui Hristos cel Înviat, semn căruia trebuie să ne închinăm cu cinstire şi evlavie. Aceasta pentru că lucrarea lui Hristos este unitară şi nu poate fi împărţită sau despărţită, cum nici Crucea nu poate fi despărţită de Înviere. Acolo unde va fi semnul lui Hristos, adică Sfânta Cruce, va fi şi El prezent. Mântuitorul Iisus Hristos şi Crucea alcătuiesc o unitate în actul mântuirii noastre. Această unitate este accentuată şi de Sfânta Scriptură, care arată că Dumnezeu, prin răstignire, a împăcat lumea, identificând pe Hristos cu Sfânta Cruce”.

promovare banner maxagro Muzeul TM

În acest an al mântuirii, 2013, la Praznicul Învierii Domnului, în toată vremea şi în tot ceasul şi în cealaltă vreme a vieţii noastre, se cuvine să cinstim şi să ne închinăm Crucii celei de viaţă făcătoare şi să lăudăm binevestind Învierea Fiului lui Dumnezeu, zicând împreună cu toată Biserica: <<Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm sfintei Învierii lui Hristos! Că iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui; că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat.>>” AMIN”, a încheiat prelegerea Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/