Mesajul postat de Nicolae Robu în dimineața de după alegeri: „Fie ca Timișoara să aibă un viitor fericit!”

Nicolae Robu a postat, în această dimineață, primul mesaj după înfrângerea în alegerile locale de duminică. Liberalul se declară extrem de fericit pentru ce a făcut pentru Timișoara, indiferent de câtă calomnie va avea parte în continuare. 
”Sunt mândru de ce am lăsat în urma mea, atât la UPT, cât și la primărie! Doar timpul va așeza lucrurile la locul lor, în mod corect! Mulțumesc timișorenilor care astăzi m-au votat! Mulțumesc colegilor din primărie veniți în instituție odată cu mine sau după, tineri valoroși, cu care, alături de foarte puțini moșteniți -din păcate, cu foarte puțini!-, am făcut toate lucrurile care au schimbat radical orașul, de care beneficiază în egală măsură cei ce m-au votat și cei ce nu m-au votat, lucruri cu care mă mândresc și mă voi mândri mereu! De oricâtă calomnie voi beneficia în continuare -și știu bine că voi beneficia!-, eu, ca idealist ce sunt, voi rămâne nu fericit, ci extrem de fericit pentru ce-am făcut pentru orașul meu! Mulțumesc, de asemenea, colegilor din PNL, cu care chiar am făcut echipă foarte bună! Fie ca Timișoara să aibă un viitor fericit!”, a scris Nicolae Robu pe pagina sa de Facebook.
Prezența la vot în Timiș a fost mai ridicată decât în 2016, în continuare sub media națională. 43,19% dintre timișeni s-au prezenta la urne, iar în Timișoara – 33,9%.
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/