Mesajul directorului liceului de la Moldova Nouă pentru elevii din anii terminali: „Sunteţi cu siguranţă promoţia LTCD 2020! Asta nu poate virusul schimba!”

Suspendarea cursurilor din cauza pandemiei a determinat nenumărați elevi din România să utilizeze tehnologia modernă pentru a ține pasul cu materia. Cu toate acestea, cel de-al doilea semestru al anului școlar pare că și-a pierdut farmecul de altădată, cei mai afectați din această ecuație fiind elevii claselor a VIII-a și a XII-a care nu vor putea să își ia la revedere de la cadrele didactice care au pus umărul la educația lor prin tradiționalul banchet.

Lipsa prezenței elevilor la clasă, dar și întâlnirile întâmplătoare cu părinții tinerilor l-au determinat pe managerul Liceului Tehnologic „Clisura Dunării” Moldova Nouă, Mihaela David-Izvernar, să transmită un mesaj tuturor elevilor din cadrul instituției de învățământ, mai ales celor care, în scurt timp, se pregătesc să susțină examenele naționale:

„Am simțit tot mai acut cât de complicată este perioada aceasta pentru elevii LTCD, cărora le pasă de propriul viitor (nu sunt puțini aceia) și de relațiile pe care le construiesc cu colegii de clasă, colegii de școală, profesorii, diriginții și chiar directorii. La fel de descumpăniți și nedumeriți sunt și părinții, care se străduiesc să-și susțină propriii copii în perioada aceasta atât de încețoșată. Să vă spun că înțeleg, e prea puțin! Să explic cât de apăsătoare este atmosfera din școală, dacă beneficiarii întregului meu demers educativ nu sunt prezenți, e insuficient! Să vă asigur că totul va fi perfect, e redundant, sunt atâtea necunoscute în ecuație! Ceea ce vreau să afirm cu tărie pentru toți elevii LTCD din clasele terminale este că văd povara, simt durerea, citesc teama, dincolo de zâmbetele și glumele din online”.

În același timp, David-Izvernar i-a asigurat pe elevii din anii terminali că au fost demarate toate procedurile pentru ca revenirea lor pe băncile școlii să aibă loc în siguranță începând cu data de 2 iunie, profesorii urmând să-i sprijine cu tot ceea ce pot pe tineri, astfel încât aceștia să treacă cu brio atât de Evaluarea Națională, cât mai ales de examenul maturității:

„Am pregătit proceduri, am făcut curățenie, am achiziționat materiale pentru a fi cu toții în siguranță la școală după data de 2 iunie. Profesorii care predau materiile pentru examenele naționale vor fi prezenți la școală pentru voi, pentru a vă îndruma, pentru a recapitula, pentru a sintetiza. Dar nu e suficient, știu, sunt două luni fără prezență fizică la școală!”.

Directorul le-a mulțumit tuturor elevilor pentru eforturile depuse în această perioadă îndemnându-i în același timp să nu renunțe la visurile lor. În plus, chiar dacă festivitatea de sfârșit de an se va desfășura probabil tot în online, managerul instituției de învățământ a căutat să pună punctul pe i subliniind: „Sunteți cu siguranță promoția LTCD 2020! Asta nu poate virusul schimba!”:

„Vă mulțumesc pentru răbdarea, înțelegerea și empatia voastră în toată această perioadă și vă încurajez să nu vă abandonați visurile, să aplicați acolo unde știți că aveți vocație și să luptați onest pentru ceea ce știți că puteți deveni! Închei la fel cum o fac pentru colegii mei profesori în mesajele interne, îndemnându-vă la curaj și speranță. Și eu aș fi vrut să fiu cu voi pe scena Casei de Cultură la festivitate, să vă admir la banchet și să vă strâng tare în brațe, fără să deranjez rochii sau să stric freze! Nu pot face asta! Nu am cum! Dar pentru că «fiecare elev LTCD contează» și pentru că «voi faceți diferența și în 2020», eu am pregătit deja «festivitățile»! Vor fi altfel, dar vor fi! Sunteți cu siguranță promoția LTCD 2020, asta nu poate virusul schimba!”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/