Peste 1.000 de elevi din Timișoara vor primi tablete de la Primărie

Primăria Timişoara va aloca bani şcolilor din oraş pentru a cumpăra tablete pentru copiii ai căror părinţi au posibilităţi financiare reduse. Vorbim aici despre elevii cu burse sociale, care sunt peste 1.000, din spusele primarului Nicolae Robu.

„Vom da bani şcolilor să cumpere peste 1.000 de tablete care vor fi date copiilor cu bursă socială. Acesta este criteriul la care am recurs. Toţi şcolarii care îndeplinesc condiţiile pentru a primi bursă socială, şi sunt peste 1.000, vor primi tabletă. Nu facem achiziţia la nivelul Primăriei, ci vom da bani şcolilor şi din postura lor de ordonatori terţiari de credite, vor organiza procedurile de achiziţie publică.”, a precizat Nicolae Robu, primarul Timişoarei.

Tabletele nu vor fi date în proprietate privată, ci vor fi oferite elevilor în regimul în care s-au dat cărţile, pentru o anumită perioadă, iar când şcoala cere returnarea lor, atunci în termen de o săptămână ele trebuie să fie returnate, pentru că vor fi înregistrate în inventarul şcolilor.

Cuib de vise 1000x100

„Câţi copii cu bursă socială avem, atâtea tablete cumpărăm, deoarece merită toţi aceşti copii eforturi din partea noastră, pentru  a avea condiţii să parcurgă actul educaţional precum colegii lor din familii mai înstărite.”, a conchis primarul Timişoarei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/