Mesaj dur chiar de Ziua Mondială a Siguranței Pacientului: „Pacienții cronici nu au devenit singuri mai vulnerabili. Sistemul de sănătate i-a vulnerabilizat”

Reprezentanții pacienților cu afecțiuni cronice au transmis un mesaj dur la adresa oficialilor din sănătate. Reacția vine în contextul în care bolnavii cronici ar fi fost criticați că nu au mers la medic în perioada pandemiei, patologia a avansat, iar acum sunt mai vulnerabili în fața infecției cu SARS-CoV-2.

„În acest context, ne întrebăm dacă domnul ministru a mutat programele de sănătate în responsabilitatea medicilor de familie? potrivit datelor noastre, pacienții cronici au nevoie de îngrijire în cadrul unei echipe de îngrijire, se tratează în spitale și ambulatorii de specialitate, iar acest lucru a creat o mare problemă în toată perioada, din martie și până acum”, au transmis reprezentanții Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice.

COPAC transmite că pacienții evită să meargă la medic sau în spital și din cauza panicii din perioada pandemiei și că medicii de familie nu puteau să ajute având în vedere că accesul în spitale este limitat, iar unii bolnavi ar fi fost puși pe liste de așteptare dacă aveau nevoie de intervenții chirurgicale.

„Ce se întâmplă cu pacienții cu HIV, tuberculoză și alte boli infecțioase având în vedere că spitalele de boli infecțioase sunt transformate în spitale COVID pe termen nelimitat? Credem că pacienții cronici nu au devenit singuri mai vulnerabili, ci chiar sistemul de sănătate, care trebuia să îi protejeze, i-a vulnerabilizat prin neglijarea nevoilor acestor pacienți. Ca reprezentanți ai pacienților, considerăm că toată această perioadă a pandemiei ne-a arătat limitarea concentrării tratării pacienților cronici aproape exclusiv în spital. Ne-am dori ca în loc de critici, domnul ministru să vină cu propuneri concrete de reformare a sistemului, astfel încât pacienții cronici chiar să aibă acces echitabil la servicii medicale, tratament și să nu mai facă cozi interminabile în curțile spitalelor”, a mai transmis conducerea Coaliției.

COPAC a mai anunțat că solicită accesul compensat la vaccinare pentru bolnavii cronici și că va trimite la Ministerul Sănătății un dosar cu toate problemele cu care pacienții cronici s-au confruntat din luna martie până acum.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/