Meniu special de Paște la Sichevița (UPDATE)

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Printre ouă roșii, drob de miel, prăjituri și alte bunătăți, iubitorii sportului cu balonul rotund vor avea parte și de o competiție atractivă la Sichevița. Prima ediție a Cupei Clisura Fotbalului va avea loc chiar de Sfintele Paști, pe 1 și 2 mai.

Un fiu al satului, Alin Găină, cunoscut în special prin prezențele sale în prima ligă de futsal, la echipe din Reșița sau Timișoara, în prezent antrenor de futsal, a avut lăudabila inițiativă de a repune Sichevița pe harta sportului cărășean. Așa s-a născut ideea organizării unui turneu de minifotbal pe terenul comunal din Sichevița, chiar în zile de sărbătoare. Cupa Clisura Fotbalului se va afla la prima ediție, de Sfintele Paști, pe 1 și 2 mai.

„Cu ocazia Sărbătorilor de Paște, când tot tineretul se adună acasă, am decis să ne reunim într-o competiție sportivă. Mai ales că în zonă, ca de altfel în tot județul Caraș-Severin, fotbalul a suferit un regres, iar tineretul nu mai are o preocupare sportivă. Dorim ca această cupă să devină una de tradiție și la anul să o reedităm. Este deja una de succes, prin prisma numărului de echipe înscrise până la această oră. Am dorit să adunăm toți jucătorii din zonă pentru a participa la întrecere, indiferent de nivelul la care au jucat sau încă joacă. Mulțumesc Primăriei Sichevița, domnului primar Nicolae Kramer, Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin, domnului președinte Viorel Lolea pentru implicare, Comisiei Județene de Arbitri pentru asigurarea arbitrajului și nu în ultimul rând partenerilor media”, ne-a precizat Alin Găină.

Zece echipe s-au înscris până în acest moment la Cupa Clisura Fotbalului de la Sichevița, după cum ne-a precizat principalul organizator: FC Lună Nouă, FC Frăția-Vela, FC L-J, FC Nadine Serv, Muncitorul Reșița, FC Pino, Berzasca, Leii Zlatița, FC Pensiunea Villa Rustica și FC Steaua Dunării. Înscrierile se vor încheia pe data de 25 aprilie sau în momentul în care vor fi 12 echipe înscrise.

Printre fotbaliștii care și-au anunțat prezența la competiție se numără Marian Fuchs (de la divizionara secundă Șoimii Pâncota), Iulian Mitru (Muncitorul Reșița), Silviu Izvernar (fost fotbalist la Gloria Reșița, FCM Reșița și Gloria Bistrița, în prezent director adjunct al Liceului Teoretic Traian Vuia Reșița), Bogdan Szijj (CSM Școlar Reșița), Branemir Ștefanovici (ASU Poli) sau Sorin Popescu (AS Berzasca).

untitled design set 970x90 px

Cupa Clisura Fotbalului va începe pe 1 mai, la ora 10.

UPDATE 20.04.2016, ora 20:00

S-au încheiat înscrierile pentru prima ediție a Cupei Clisura Fotbalului. 12 echipe sunt înscrise în această competiție: FC Lună Nouă, FC Frăția-Vela, FC L-J, FC Nadine Serv, Muncitorul Reșița, FC Pino, Berzasca, Leii Zlatița, FC Pensiunea Villa Rustica, FC Steaua Dunării, FC Deportivo și Dunav Svinița.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/