UPDATE. 4 membri ai clanului mafiot “Covaci” au fost arestaţi!

Ampla acțiune a procurorilor se încheie astăzi, cel mai probabil, cu multe zile de arest preventiv pentru membrii clanului care alimenta cu țigări piața neagră din Caraș-Severin.

În urma perchezițiilor efectuate joi au fost ridicate aproximativ 100.000 țigarete de contrabandă, o mașină de fabricat țigarete artizanal, precum și mai multe obiecte și înscrisuri relevante pentru cauză. A fost instituit sechestru judiciar pe 4 imobile, 3 autoturisme, un ATV și 2 motocicluri.

„Au fost puși sub învinuire 11 suspecți, iar pentru 4 dintre aceștia au fost emise ordonanțe de reținere pe 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi procurorul să sesizeze  judecătorul de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița, procurorul Radu George Bucurică.

Joi, oamenii legii au desfășurat o amplă acțiune pentru lichidarea unei rețele de traficanți de țigări. 19 percheziții au avut loc la Oravița și în localitățile învecinate, dar și la Reșița.  Operațiunea a fost denumită generic „La famiglia”.

UPDATE, ORA 18.00 – Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea Parchetului și a dispus arestarea inculpaților Covaci Marinel, Covaci Dorel Florin, Muntean Gheorghe şi Sau Ioan pe o perioada de 30 de zile. Inculpata Covaci Nicoleta și alți 6 inculpați vor fi cercetați sub control judiciar.

Rămâi cu Express de Banat, vom reveni cu amănunte!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/