Ortopedul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa care a cerut şpagă pentru a efectua o intervenţie chirurgicală unui neasigurat medical contestă sentinţa prin care a fost condamnat.
Mircea Bona a fost prins în flagrant de lucrătorii Serviciului Judeţean Anticorupţie Caraş-Severin în timp ce a primit mită 200 de euro de la un pacient care s-a dovedit a fi un investigator sub acoperire, suma reprezentând un avans dintr-o şpagă mult mai mare pe care doctorul i-o ceruse acestuia. Arestat preventiv şi interzis în sala de operaţii de către Tribunalul Caraş-Severin, omul în halat alb a fost tratat cu maximă clemenţă de instanţele timişorene. A fost pus repede în libertate şi i s-a redat dreptul de a profesa. Mai mult, dosarul i-a fost strămutat la Tribunalul Timiş, instanţă care a decis în ultima zi a lunii ianuarie condamnarea lui pentru luare de mită la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Instanţa a mai dispus menţinerea măsurii obligării inculpatului de a nu părăsi ţara până la pronunţarea unei sentinţe definitive şi irevocabile, precum şi confiscarea de la inculpat a sumei de 200 euro, bani primiţi cu titlu de mită şi restituiţi Ministerului Public încă din luna mai a anului trecut, imediat după flagrant.
Cu toate că a primit o pedeapsă neprivativă de libertate şi că îşi poate vedea liniştit de treabă, Mircea Bona se declară nemulţumit de sentinţa Tribunalului Timiş, motiv pentru care a declarat cale de atac.