Medicul Mircea Bona, condamnat la închisoare

Magistrații Tribunalului Timiș s-au pronunțat astăzi în cazul ortopedului reșițean care a fost prins în flagrant în timp ce a luat 200 de euro mită de la un pacient.

Medicul a fost condamnat la doi ani de închisoare, dar cu suspendare, ceea ce înseamnă că viața sa socială nu va fi afectată, ci va decurge normal. În ce privește cazierul însă, acesta ar putea rămâne pătat.

Singurele probleme pe care le are acum sunt legate de faptul că nu are voie să părăsească țara. „Sentința nu este definitivă, ci poate fi atacată cu recurs în termen de zece zile, a declarat judecătorul Lavinia Biriș, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Timiș.

Judecătorii au decis ca doctorului să îi fie confiscată suma de 200 de euro și, de asemenea, l-au obligat la plata a 2.000 de lei cheltuieli judiciare față de stat.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/