Medicul Happy Singh își încheie scurtul mandat de manager cu deschiderea Ambulatoriului la Caransebeș

untitled design set 970x90 px

După trei ani de zile, în care au avut loc tot felul de tergiversări și atacuri la persoană, Ambulatoriul integrat al Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș s-a deschis astăzi, 13 aprilie. Inaugurarea a avut loc în ultima zi ca manager a medicului Bhupinder (Happy) Singh. De mâine Felix Borcean îl numește pe Adrian Drumbravă pe postul de manager.

Acțiunea a avut loc în prezența primarului Felix Borcean și a peste 50 de personalități din municipiul Caransebeș, alături de medici și asistente. Edilul municipiului Caransebeș a declarat că este, de fapt o intrare în normalitate:

Este o zi mult așteptată, cel puțin de mine, această deschidere a ambulatoriului integrat al Spitalului, o zi de bucurie, nu că aș avea această stare euforică, care poate aș fi avut-o dacă se deschidea la timp, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Nu știți câte sacrificii și câte bătălii, pasiuni și nervi s-au dus pentru aceste spații, foarte normale. Ceea ce trăim astăzi este o situație absolut normală care ar fi trebuit să fie dintotdeauna la Spitalul din Caransebeș, dar din păcate acum 18 ani cineva s-a gândit că nu ar fi rentabil să funcționeze astfel de cabinete. S-au desființat și s-au înființat alte cabinete private și astăzi după 18 ani ambulatoriul a redevenit integrat în spital”, ne-a declarat edilul urbei.

Felix Borcean a mulțumit foștilor manageri care s-au implicat în această muncă, începând cu Adrian Cican, cel care a dorit să fie alături de conducerea administrativă a urbei la acest moment important.

Este un pas înainte deschiderea ambulatoriului în primul rând pentru pacienți, dar și pentru bugetul spitalului. Am realizat reabilitarea a 9 spații împreună cu angajații de la Primărie, Serviciul Public de Întreținere și Reabilitare. Sunt 12 specializări care vor funcționa în aceste cabinete și în viitor vrem să putem să rezolvăm și problema etajului I unde sunt acele cabinete renovate, să putem mări numărul specializărilor, printre care și de stomatologie, care va funcționa în regim de 24 de ore din 24 pentru urgențe”, ne-a declarat city managerul Primăriei Florin Bogdea.

publicitate ziar expresb 1000x100

Începând de mâine beneficiarii de servicii medicale pot apela la medicii din cabinetele medicale din Ambulatoriul Spitalului, fosta Policlinică pentru consultații, gratuit, doar pe bază de trimitere de la medicul de familie și card de sănătate, ne-a precizat managerul spitalului medicul Bhupinder Singh.

La parter avem 9 cabinete la intrarea în ambulatoriul de radiologie pe prima ușă și de acolo se poate urca la etajul al doilea unde mai sunt 3 cabinete de psihiatrie pediatrică, neurologie și pediatrie. Programul este afișat pe fiecare ușă, dar și afară, de la 8.00 la 13.00 de luni până vineri, pacienții nu plătesc este gratuit decontat de Casa de Asigurări de Sănătate”, ne-a declarat medicul Bhupinder Singh.

Acesta a mai adăugat că s-a reînființat la parterul policlinicii un centru de donare sânge, încă o împlinire în activitatea sa scurtă de manager al Spitalului. Bhupinder Singh se reîntoarce de mâine pe funcția de director medical, lăsând locului unui manager propus de către edilul Felix Borcean. Este vorba de Adrian Drumbravă, cel care a ajutat la construirea spitalului nou din Mioveni.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/