Medicul Dorel Săndesc, după întâlnirea cu Orban: „De ani de zile vânez Fete Morgana prin deșertul sistemului sanitar românesc”

Dorel Săndesc, vicepreședintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, descrie vestul țării ca fiind o zonă defavorizată din punctul de vedere al investițiilor în infrastructura majoră din sănătate. Situația i-a fost prezentată și premierului Ludovic Orban, prezent sâmbătă la Timișoara. În același timp, au fost propuse și câteva proiecte de care pacienții au mare nevoie.

Printre acestea se numără Institutul Oncologic de pe Calea Torontalului, proiect care stagnează de aproape trei decenii, noua clădire din cadrul Spitalului Județean, prin care vor fi conectate cele trei imobile deja existente și în care vor funcționa structuri majore precum UPU, blocul operator, secția de ATI și Centrul de Mari Arși, proiectul de extindere și modernizare a Clinicilor de Ortopedie, dar și mult discutata realizare a unui nou spital de urgență, prezentat de multe ori în programele de guvernare drept spital regional.

Și cum nu s-a realizat nimic concret până acum, medicul spune că toate aceste proiecte sunt ca niște „Fete Morgana de Timișoara”, dar care ar putea deveni realitate dacă autoritățile ar lua în considerare oportunitățile de dezvoltare a sistemului sanitar, existente în timpul pandemiei.

„De ani de zile vânez Fete Morgana prin deșertul sistemului sanitar românesc. Pe unele le-am prins împreună cu camarazii mei și s-au transformat în realizate – modernizarea ATI-ului românesc, câteva programe naționale pentru alte specialități, Clinica ATI. Sunt doar un profesionist și de prea multe ori politicienii au sprijinit inconstant proiectele noastre, ale meseriașilor. Criza COVID este și o oportunitate pentru sistemul sanitar, prin programele speciale de finanțare din diverse surse. Astfel, aceste <<Fete Morgana de Timișoara>> par mai aproape ca oricând. Un vânător bătrân și unul tânăr vă cheamă: haideți cu toții (autorități, politicieni, medici, comunitate) să nu le lăsăm să ne scape din nou”, a scris Dorel Săndesc pe Facebook.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/