Medicina din Timișoara ar putea deschide o farmacie și un laborator pentru analize inclusiv pentru publicul larg

tavi cretu 2

Proiectul noii Legi a Educației permite universităților de Medicină din țară să își deschidă, în viitor, propriul lanț de farmacii, respectiv laboratoare pentru analize. Măsura ar fi utilă studenților care pot practica ceea ce învață  la cursuri, iar pentru a putea susține activitatea didactică, unele produse sau servicii ar putea fi puse în vânzare publicului larg.

Astfel, universitățile de Medicină vor putea intra ca jucător pe piața medicală și farmaceutică.

„Ne vom putea face anumite farmacii cu scop didactic, dar și comercial. Va trebui să le susținem cumva financiar. Studenții de la Farmacie vor învăța în real într-o farmacie, exact ca în viața reală și vor fi mult mai bine pregătiți. Pe de altă parte, ca să ne acoperim cheltuielile, vor și comercializa anumite produse, din valoarea respectivă putând să ne întreținem noi activitatea didactică și de cercetare. La început nu o să putem concura cu marile lanțuri de farmacii, dar în timp da. La fel se vor întâmpla și în anumite laboratoare. Vom putea deschide laboratoare în care medicii rezidenți de laborator, doctoranzii vor putea lucra efectiv, sub supravegherea noastră și vom putea și noi procesa pe piața liberă analize medicale la fel ca alte laboratoare. Va fi un lucru foarte bun pentru extinderea bazei noastre de învățare și pentru obișnuirea studentului, a rezidentului, cu practica reală, cu munca reală de zi cu zi. Cred că asta e cel mai important, să fim adaptați la piața muncii și la practică.”, a declarat Octavian Crețu, rectorul Universității de Medicină din Timișoara.

O altă noutate pe care o aduce proiectul Legii Educației se referă la extinderea, la nivelul universităților de Medicină, a posibilității preluării unor unități medicale ce pot deveni spitale universitare. Există o discuție în acest sens și la nivelul Timișoarei.

„În România, până acum erau spitale clinice universitare. Spital clinic e Județeanul, unde un anumit număr de secții sunt clinice, de fapt toate au secții clinice din oraș. Spitale universitare sunt cele al căror ordonator de credite este universitatea. Există și această posibilitate, lucru care va fi foarte util și important pentru noi. Se are în vedere deja trecerea unui spital din Timișoara. Se face prin negociere cu noi. E o discuție la nivel guvernamental.”, a explicat Octavian Crețu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/