Medicii de familie din județul Timiș, neplătiți pentru serviciile de vaccinare

virus vaccine development of a coronavirus covid 19, vaccine bottle in concept of insurance and fight against coronavirus 2019 ncov cure, medical research in laboratory to stop the spread of the virus

Problemele cu care se confruntă medicii de familie s-au înmulțit considerabil în perioada pandemiei de COVID-19. Pe lângă consultații, doctorii au realizat monitorizarea pacienților cu forme ușoare și moderate de boală, au făcut prevenție și au desfășurat și activități de vaccinare.

Grav este faptul că nu au fost plătiți pentru serviciile oferite de câteva luni.

„Medicii de familie au devenit unii dintre principalii vaccinatori, dar nu au mai fost plătiți pentru serviciile de vaccinare împotriva COVID-19 deja de câteva luni. Noi vrem să facem campanii de vaccinare, dar fără să plătim, fără să motivăm. Toată această activitate a fost preluată în mod voluntar tot de către medicii de familie, ceea ce este de neimaginat într-o țară civilizată. Să nu fii plătit cu lunile este extrem de grav”, a spus Mihai Iacob, președintele Societății Timiș de Medicina Familiei.

Sumele nu au fost distribuite nici pentru activitățile realizate prin Programul Național de Vaccinare.

„Pentru Programul Național de Vaccinare nu am mai fost plătiți, cel puțin în județul Timiș, din luna aprilie. Ceea ce este extrem de grav”, a mai spus Mihai Iacob.

În urmă cu câteva luni, a fost trimisă atât la Ministerul Sănătății, cât și la CNAS, o adresă în care au fost enumerate toate problemele cu care se confruntă medicii de familie din județul Timiș. Până acum doctorii nu au primit niciun răspuns.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/