Medicii de familie din Caraș-Severin, consultați de prefect și de șeful Direcției de Sănătate Publică

Problemele medicilor de familie din Caraș-Severin sunt în atenția autorităților din județ. Prefectul Matei Lupu, împreună cu directorul DSP, Dan Miloș, și-au planificat o serie de vizite în teren pentru a sta de vorbă cu angajații din sistemul medical. Prima oprire a fost la Oravița.

Prefectul Matei Lupu și directorul Direcției de Sănătate Publică din Caraș-Severin și-au propus să fie mai aproape de medicii din județ pentru a le putea depista problemele și pentru a iniția demersuri în vederea rezolvării acestora. Prima oprire s-a făcut miercuri, 17 ianuarie, la Oravița.

„Am vrut să vedem care e situația cu spitalul și cu zona respectivă. Am rugat să participe și medicii de familie, să vedem ce probleme sunt. Vreau să merg prin toate zonele să văd care sunt problemele. Pe segmente de personal sunt cele mai mari probleme. Spitalul din Oravița începe încet-încet să crească. M-am bucurat când am auzit că deja au medic la ATI, au medici suficienți. Mai greu pe partea financiară, cam cum e peste tot”, a declarat prefectul Matei Lupu pentru Express de Banat.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu are însă și alte planuri pentru viitor, unele vizând sistemul medical, altele vizând sistemul educațional. Și asta pentru că, spune Matei Lupu, vrea să știe exact care este situația actuală în județ. „Din discuțiile ce le-am avut și cu primarii, vreau să acoperim cu medici de familie toate zonele, să nu rămână localități fără medic de familie. Chiar dacă nu e din comuna respectivă, să fie totuși asigurată localitatea cu un medic de familie. Probabil vom merge și pe partea profesorilor, să vedem exact care e situația în județ”.

De cealaltă parte, directorul DSP, Dan Miloș, a avut discuții aplicate cu medicii de familie, informându-i cu privire la diverse modificări din sistem. „Am discutat cu medicii pe partea de vaccinare, le-am spus că urmează să vină o măsură privind debirocratizarea sistemului de sănătate, am discutat despre concediile medicale în cazul cetățenilor care lucrează cu materiale periculoase. În fiecare trimestru vreau să am întâlnire cu medicii de familie, cu medicii specialiști. Să văd care sunt problemele cu care se confruntă pentru ca eu, la rândul meu, să trimit către Ministerul Sănătății. Să nu mai stea medicii să plângă pe la colțuri, iar instituțiile statului să fie undeva să nu știe cu ce se confruntă ei. Am găsit aplecare și la prefectul județului, care a fost de acord să ne însoțească. Am demarat această campanie ca să fim cât mai aproape de oameni”, ne-a declarat Dan Miloș.

La întâlnirea organizată miercuri la Oravița au participat medici de familie din zona Văii Carașului, conducerea spitalului din oraș, dar și primarul Costel Ursu.