Medicii de familie care monitorizează pacienți cu COVID-19, din nou nemulțumiți: „Domnule ministru Nelu Tătaru, păstrați-vă suta de lei. Dați-vă în schimb demisia!”

untitled design set 970x90 px

Medicii de familie își exprimă din nou nemulțumirile legate de modul în care oficialii din sănătate gestionează „programul” de monitorizare de la domiciliu a pacienților depistați pozitiv la infecția cu SARS-CoV-2, dar care fie sunt asimptomatici, fie au simptome ușoare de boală.

Doctorii spun că nu există un dialog între reprezentanții patronatelor și Guvern sau minister.

„De aproape o lună solicităm domnului prim-ministru Ludovic Orban o întâlnire. Patronatele medicilor de familie sunt organizații ale cabinetelor medicilor de familie cu care Guvernul are obligația să intre în dialog, conform Legii dialogului social nr 62/2011. Premierul își respectă această obligație întâlnindu-se cu sindicatele salariaților din Sănătate, însă când vine vorba de medicii de familie – liber profesioniști reprezentați de patronate, nu de sindicate – timpul nu îi mai permite nici măcar o videoconferință. De aproape o lună suntem ignorați de domnul premier, în timp ce Ministerul Sănătății împreună cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate elaborează act normativ după act normativ și trasează sarcini medicilor de familie. La propunerea ministrului Sănătății, Guvernul aprobă în ședința de Guvern actele normative.”, au transmis reprezentanții Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie.

Tariful stabilit pentru fiecare caz monitorizat a fost crescut de la 105 lei la 168 de lei, dar munca este istovitoare, mai spun medicii.

publicitate ziar expresb 1000x100

„O creștere impresionantă de 60% pentru cei care nu cunosc realitatea sumelor despre care este vorba. Cu 168 lei alege Guvernul să recompenseze munca istovitoare, plină de responsabilitate a medicilor de familie, care timp de minimum 14 zile își asumă responsabilitatea uriașa a monitorizării pacienților despre care nu au nici o altă informație obiectivă decât ceea ce declară pacienții și ceea ce pot auzi și deduce prin telefon. Nu de bani este vorba, domnule premier Ludovic Orban. Ci de un minimum de respect pe care ministrul dumneavoastră trebuie să îl arate celor pe care vă bazați în această pandemie. De o jumătate de oră de dialog pe care aveți obligația atât legală cât și morală să o oferiți. Țineți-vă suta de lei, domnule ministru Nelu Tătaru. Oferiți în schimb demisia dumneavoastră.”, au mai transmis reprezentanții FNPMF.

Vă reamintim că decizia monitorizării de la domiciliu a cazurilor ușoare de COVID-19 a fost luată la sfârșitul lunii octombrie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/