„Pacienții noștri sunt puterea noastră de a merge mai departe”, spun cadrele medicale de la Spitalul de Campanie, ridicat pe Stadionul CFR din Timișoara. Statisticile sunt îngrijorătoare, spun doctorii, dar cu fiecare pacient tratat se naște puterea necesară în lupta cu noul virus.
Unitatea sanitară a fost ridicată în primăvară și face parte din structura Spitalului Miliar din Timișoara. Doctorii, care îi tratează pe pacienții diagnosticați cu noua boală respiratorie, povestesc că sunt martorii unor povești de viață, iar relația medic-pacient nu se rezumă doar la diagnostic și tratament.
„Pentru noi, ei sunt pacienții noștri, sunt cei care vin pentru că boala a pus stăpânire pe ei, iar virusul SARS-CoV-2 le-a schimbat pentru o perioadă viața ajungând să fie internați în Sistemul Medical Modular de Izolare și Tratament din cadrul Spitalului Militar Timișoara. Ei sunt oamenii cărora ajungem să le cunoaștem povestea, aflându-le frica, îngrijorarea, tristețea, simțind-o alături de ei și încercând să le alinăm durerea. Prin povești ajungem să le cunoaștem familia, aflăm că sunt bunici, mame, tați, aflăm că fără ei copiii nu se vor descurca. Sunt povești de viață și situații care ne fac să mai căutăm resurse în interiorul nostru și să o luăm în fiecare zi de la capăt, să luptăm ca ei să plece sănătoși acasă la familiile lor. Pentru ei, pacienții noștri, noi suntem eroii lor, iar ei pentru noi, sunt resursa de a învinge. Rugăciunile lor pentru echipa medicală și de suport reprezintă lada de zestre și energia cu care ne încărcăm pentru a putea merge mai departe”, au transmis medicii.
Coeficientul infectărilor a ajuns în județul Timiș la 6.21/1.000 de locuitori. Numai ieri au fost raportate aproape 400 de cazuri de coronavirus, iar totalul a ajuns la 12.432.