Medic timișorean: „Este riscant ca pastilele cu iodură de potasiu să fie deja distribuite pacienților”

iodura potasiu
untitled design set 970x90 px

Medicii de familie din Timișoara trag un semnal de alarmă: ei spun că populația este supusă unui risc odată cu distribuirea pastilelor cu iodură de potasiu. Mihai Sorin Iacob, președintele Societății Timiș de Medicina Familie, se referă la acele categorii de persoane care, speriate fiind, ar putea și înghiți pastilele preventiv, iar acest lucru este dăunător. 

Mihai Sorin Iacob vorbește despre oportunitatea începerii distribuirii către cetățeni a pastilelor cu iodură de potasiu.

„Prima problemă e legată de oportunitatea ca pacientul să fie în posesia acestor pastile de iodură de potasiu, luând în considerare riscul de a le și înghiți când nu este necesar. Adică aceste pastile sunt strict necesare în situația în care a fost declanșată o armă nucleară. Or, deocamdată nu avem o informare de acest lucru și cred că este riscant ca aceste pastile să fie deja distribuite pacienților care, săracii, de spaimă, având în vedere această situație emoțională deosebită, unii pot să se sperie și să le ia preventiv, ceea ce este o mare eroare și poate declanșa o serie de patologii tiroidiene, având în vedere faptul că peste 40% din populație prezintă leziuni difuze sau focale tiroidiene. Nu este indicat să le consume fără să existe un accident nuclear.”, a declarat medicul Mihai Sorin Iacob.

Medicii de familie din Timiș se declară împotriva preluării acestei atribuții de a distribui pastilele.

publicitate ziar expresb 1000x100

„Distribuția prin medicul de familie e total neoportună. (…) Anul trecut au vrut să ne transforme în poștași, anul acesta cred că ne transformă în farmaciști. Eu cred că avem suficiente farmacii în România prin care s-ar distribui aceste medicamente. În România iar s-au inversat rolurile: politicienii au început să facă epidemiologie și medicină, medicii fac științe juridice, farmaciștii nu știu ce mai fac, pe undeva avem o situație de neimaginat.”, a explicat președintele medicilor de familie din Timiș.

Până la debutul campaniei de distribuire a pastilelor, medicamentele se află în depozitul DSP Timiș, peste un milion de pastile, încă de acum 6 zile. Inspectorii sanitari nu știu nici când va începe campania de informare a populației, nici cine o va derula și sub ce formă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/