Medic timișorean din linia întâi, cu ocazia Săptămânii Europene a Vaccinării: „Imunizarea salvează vieți”

Așteptăm cu sufletul la gură ziua în care ne vom putea imuniza cu ajutorul unui vaccin creat împotriva noului coronavirus, dar nu trebuie lăsată garda jos când vine vorba despre vaccinarea de rutină, împotriva altor boli cum este, de exemplu, rujeola. Medicul Cristian Oancea, aflat în linia întâi la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, transmite un mesaj important în Săptămâna Europeană a Vaccinării.

Spitalele de Boli Infecțioase din țară au devenit unități sanitare destinate bolnavilor de COVID-19 – acesta este un simplu motiv care ar îngreuna situația pacienților diagnosticați cu alte boli infecțioase ce puteau fi prevenite prin imunizare. Un exemplu concret este rujeola care a făcut o serie de victime în anii trecuți.

„Lupt împotriva celor care nu vor să se vaccineze. Vaccinarea este o metodă de imunizare activă care se face profilactic în cele mai multe cazuri. Adică faci un vaccin ca să nu faci boala. Sunt niște preparate biologice cu proprietăți de antigene care dezvoltă imunitatea. La noi în țară avem un program național de imunizare care cuprinde vaccinările împotriva tuberculozei, împotriva poliomielitei, iarăși, este foarte important. Împotriva rujeolei, hepatitei, rubeolei. După care urmează vaccinarea antigripală și antipneumococică. Recomandarea noastră este ca vaccinul antigripal să fie făcut o dată la șase luni. Șase luni este perioada de protecție. Noi am avut, fără să exagerez, 27 sau 30 de copii decedați acum doi ani jumătate, când a fost epidemia de rujeolă. Cert este că vaccinurile salvează vieți.”, a spus medicul Cristian Oancea.

Nu trebuie să fugim de vaccinare, mai ales acum, într-un moment în care luptăm cu un virus de care nu ne putem proteja prin această formă de imunizare. Medicul timișorean mai spune că populația din Europa de Est a dezvoltat o imunitate mai puternică decât locuitorii din Occident, tocmai datorită faptului că în perioada Comunismului această formă de prevenție era respectată cu strictețe.

„Nu trebuie să fugim de vaccinare. Unele vaccinuri se fac în maternitate, urmând ca restul să fie făcute de medicul de familie, la două luni, la șase luni, la 12 luni. Acum ce este nou pe piață, este vaccinul acesta împotriva cancerului de col uterin și australienii au vaccinat toată populația de tineri și au eradicat cancerul de col uterin ceea ce este spectaculos. Sunt și vaccinuri ce pot fi curative. Se discută că, în toamna anului 2020, primăvara anului 2021 am putea avea un vaccin pentru SARS-COV-2. Faptul că am făcut toate vaccinurile, arată că populația din Europa de Est a dezvoltat o imunitate mult mai eficientă împotriva SARS-COV-2 decât populația din Europa Centrală și de Vest. Iar acest lucru este notat în raportările reale. Din punctul meu de vedere, așteptăm legea vaccinării obligatorii.”, a mai spus medicul.

Și Organizația Mondială a Sănătății a transmis un mesaj cu ocazia Săptămânii Europene a Vaccinării. Specialiștii OMS spun că imunizarea trebuie menținută în timpul pandemiei de COVID-19.

„Vreau să profit de ocazia Săptămânii Europene a Vaccinării pentru a reitera faptul că nu trebuie, mai ales acum, să lăsăm garda jos în ceea ce privește imunizarea. Accesul tuturor la vaccinuri ne-a transformat societățile, dar este un bun public care trebuie menținut pentru a fi eficient, chiar și în perioadele dificile. Sistemele noastre de sănătate suprasolicitate nu pot suporta focare de boli care pot fi prevenite prin vaccinare. Anul trecut, rujeola a afectat peste 100.000 de tineri și bătrâni din Europa. Acest virus nu a dispărut. Va reapărea din nou dacă nu facem tot ce ne stă în putere pentru a o opri. Imunizarea este crucială pentru atingerea obiectivului de acces universal la îngrijirii de sănătate și a obiectivelor de dezvoltare durabilă, precum și o componentă vitală a societății noastre care asigură securitatea sănătății în toată regiunea. Vaccinarea este un drept și o responsabilitate și depinde de noi toți să ne asigurăm că suntem protejați împreună.”, a declarat Dr. Hans Kluge, directorul regional pentru OMS Europa.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/