Puşcărie pentru locotenentul interlopului Dan Mîndriloiu!

Unul din membrii grupării interlope care şantaja oameni de afaceri din Reşiţa a aflat în mod oficial infracţiunile pentru care va răspunde în faţa legii.

Procurorii de la Crimă Organizată i-au prezentat lui Alin Hoţa materialul de urmărire şi în următoarele zile îi vor aduce la cunoştinţă şi lui Dan Mîndriloiu infracţiunile reţinute în sarcina sa. În principal, cei doi şi Dan Ivănescu sunt acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat specializat în infracţiuni de şantaj şi acte de violenţă. “Urmărirea penală în cazul lui Hoţa este terminată. Nu am mai avut cereri noi de formulat. Vom avea însă mai multe cereri pe care le vom prezenta instanţei de fond, în speţă Tribunalul Caraş-Severin”, a declarat avocatul Cosmin Bolosin.

publicitate online in ziar Express de Banat

În sarcina lui Alin Hoţa s-au reţinut infracţiunile de şantaj în formă simplă şi aderare la un grup infracţional organizat. “Sunt două infracţiuni pentru care încadrarea este 1-5 ani, chiar dacă infracţiunea pentru grup infracţional este pedepsită între 5 şi 20 de ani de închisoare. Aceasta nu poate depăşi pedeapsa principală, pentru care legea prevede un maxim de cinci ani”, a explicat Bolosin. Lui Mândriloiu îi va fi prezentat materialul de urmărire penală în zilele următoare. “La el e un volum mai mare de lucru, fiind mai multe infracţiuni, şi dosarul trebuie studiat mult mai bine”, a spus acelaşi avocat.

gif card de energie dacus 1000x100

 

foto: pressalert.ro

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/