Maternitatea Bega din Timișoara, liberă de COVID-19! Pacienții – externați, zero cadre medicale infectate!

Pandemia de coronavirus a fost gestionată cu succes de colectivul medical din cadrul Maternității Bega din Timișoara. Toți pacienții diagnosticați cu COVID-19 au fost externați și niciun cadru medical nu a fost infectat.

Ultima pacientă a fost externată săptămâna trecută, iar în ultimele 21 de zile nu au mai fost înregistrate cazuri noi de femei însărcinate sau bebeluși infectați cu noul virus. Nu se mai justifică păstrarea Maternității ca unitate sanitară COVID-19, spun medicii responsabili de gestionarea pandemiei, iar în următoarea perioadă se vor face pași pentru revenirea la normalitate.

„Având în vedere că de trei săptămâni toate gravidele au fost testate și testele au fost negative și ultima pacientă pe care am avut-o a fost externată săptămâna trecută, având în vedere că numărul de cazuri e în scădere la nivel național, e momentul să revenim încet, încet la activitatea pe care am avut-o și să începem să desfășurăm activitatea conform ordinelor în vigoare. Să testăm cazurile și să asigurăm circuite pentru pacientele negative și suspecte. Am făcut dovada că nu s-a infectat nimeni în cadrul personalului medical pentru că am luat toate măsurile și toate normele epidemiologice, acum cu o pacientă internată în trei săptămâni nu se mai justifică sub nicio formă menținerea maternității la statut de unitate CODIV-19”, a declarat, pentru Express de Banat, dr. Marius Craina, medicul care a gestionat pandemia de coronavirus.

La Maternitatea Bega au fost internate peste 20 de paciente și bebeluși infectați cu SARS-CoV-2. Toți au trecut printr-o dublă testare negativă și doar un singur bebeluș s-a confruntat cu o formă mai severă a bolii, dar în cele din urmă a fost vindecat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/