Maternitatea Bega din Timișoara, declarată spital COVID-19!

Femeile însărcinate care au coronavirus vor fi internate la Maternitatea Bega din Timișoara. Decizia a fost luată astăzi.

Ordinul prin care a fost stabilit că unitatea sanitară devine spital COVID-19 a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial. Coordonator în acest sens va fi medicul Marius Craina care a declarat că au existat deja cazuri în care femeile însărcinate au fost suspecte de coronavirus. De astăzi însă toate pacientele însărcinate sau cu patologii din sfera ginecologică și care au fost confirmate pozitiv vor fi internate la Bega.

„Săptămâna trecută am avut internată o gravidă suspectă de coronavirus, venea din izolare de la domiciliu. A avut două teste negative. A născut și a fost externată și mai avem o gravidă de 22 de săptămâni la care așteptăm astăzi al doilea test. Primul a fost negativ. Am recoltat astăzi o a doua probă pentru a fi siguri că putem să o gestionăm ca și caz non-covid. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș ne-a dotat în cursul weekendului cu 600 de combinezoane și 600 de măști FFP2 și FFP3”, a declarat, pentru Express de Banat, Marius Craina, șeful Clinicii Obstetrică-Ginecologie II din cadrul Maternității Bega.

Maternitatea Bega aparține de Spitalul Județean din Timișoara.

Sursa foto: timisoreni.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/