Matei Creiveanu este noul city manager al Timișoarei. „Diferența dintre bunăstare și subdezvoltare, dintre povești de succes și eșecuri răsunătoare nu constă în bani”

Noul administrator public al Timișoarei provine din sectorul financiar-bancar și a fost ales de primarul Dominic Fritz în urma unui concurs care s-a întins pe mai bine de trei luni. 

Matei Creiveanu are 42 de ani și este absolvent al Academiei de Studii Economice din București. A fost din 2014 directorul reprezentanței (România) HYPO NOE Landesbank für Niederösterreich und Wien AG (banca de dezvoltare a Landului Niederoesterreich din Austria). Potrivit Primăriei Timișoara, Creiveanu a implementat finanțări municipale de peste 300 milioane de euro pentru orașe precum Ostrava (CZ), Varna (BG) sau Belgrad (SRB) și a structurat, finanțat și restructurat proiecte în domeniul energiilor regenerabile.

„Inițial mi-a stârnit interesul de a afla ce este cu această administrație care recrutează profesioniști, în acest fel. Am văzut că există o voință autentică de reformă care pune în centru calitatea vieții cetățeanului și accesul la servicii publice. Primăria trebuie să se întoarcă la misiunea ei de bază: fără proiecte scumpe și inutile, dar cu servicii de calitate. De la un punct încolo nu mai poți să schimbi calitatea din exterior, cu bani, cu consultanță, pentru că ceea ce face ca un proiect să se năruie sau să aibă succes este administrația.  Peste tot în centrul și sud-estul Europei, diferența dintre bunăstare și subdezvoltare, dintre povești de succes și eșecuri răsunătoare nu constă în bani. De la Praga la Sofia, municipalitățile au acces la finanțări rambursabile și nerambursabile aproape nelimitate. Diferența o face, de fiecare dată, calitatea oamenilor care lucrează în administrația publică și, mai ales, calitatea liderilor din sectorul public. Nu am întâlnit niciodată un proiect public de investiții meritoriu care să eșueze din lipsă de bani. Am întâlnit însă suficiente investiții, uneori finanțate chiar din fonduri europene, care s-au transformat în veritabili «elefanți albi», zeci de milioane de euro cheltuite fără a obține vreun efect palpabil în calitatea vieții cetățenilor. Acolo unde orașe bogate eșuau din motive de incompetență și corupție, orașe mici sau periferice reușeau datorită câtorva specialiști bine pregătiți și etici.”, a declarat noul administrator public al Timișoarei.

Peste 300 de candidați și-au înscris candidatura pentru funcția de city manager. Concursul a fost lansat la mijlocul lunii noiembrie.

L-am ales pe Matei pentru că are o dublă experiență: a lucrat timp de 18 ani în privat, în bănci,  dar are o solidă experiență de colaborare cu administrația publică din Europa Central Răsăriteană, inclusiv din România. A inițiat și structurat finanțări municipale de peste 200 milioane de euro pentru municipii din România precum Oradea, Brașov, Iași, Craiova și a asistat municipalități în utilizarea finanțărilor nerambursabile din partea UE, împreună cu instrumente de datorie publică, pentru finanțarea unor investiții locale de anvergură, precum Parcul Industrial OradeaAm început să atragem în Primăria Timișoara cei mai buni oameni din România. Timișoara merită să aibă profesioniști de top în administrație care să vadă potențialul orașului, să-i rezolve probleme structurale și să ducă orașul în direcția modernizării. Și voi continua acest proces.”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Fritz a mai spus că îi va delega noului administrator public dreptul de semnătură și că toate facturile din primărie vor trece prin mâna acestuia.

Carte de vizită

Născut în 25 decembrie 1978, cetățenie română, necăsătorit; pasionat de drumeții, alergat și dezvoltare urbană.

Vorbește fluent germană, engleză și franceză.

2014 — prezent directorul reprezentanței (România) HYPO hlOE Landesbank für Niederösterreich und Wien AG (banca de dezvoltare a Landului Niederoesterreich din Austria)

2016 — prezent director general (Romania) First Facility Imobile (property & facility management/ subsidiară a HYPO NOE)

2008 — 2014 șef serviciu – Finanțare sector public (Austria) YPO NOE Landesbank für Niederösterreich und Wien AG (banca de dezvoltare a Landului Niederoesterreich din Austria)

2005 — 2008 Senior Relationship Manager (Romania) Dexia Kommunalkredit Bank AG (bancă specializată in finanțarea sectorului public/joint venture al Kommunalkredit Austria și Dexia Belgia)

2003 —2005 – senior banker – piețe de capital (România) Banca Comercială Română SA

2002-2003 – ofițer de credit (România) Banca Transilvania SA

2001-2002 – colaborator/analist (România) Pioneer News/The Times (media)

CITEȘTE ȘI: Viitorul city-manager al Timișoarei, un om „fantastic”. Încă nu știm cine e

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/