Persoanele care trăiesc în Statele Unite, Canada, Serbia, Republica Moldova sau oricare alt stat din afara Spațiului European trebuie să respecte anumite măsuri atunci când intră pe teritoriul României.
Pentru a nu intra în carantină trebuie să prezinte dovada vaccinării sau a trecerii prin boală în ultimele 180 de zile și totodată un test RT-PCR negativ efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul României.
Persoanele nevaccinate, care nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile, dar prezintă un test RT-PCR negativ efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul României, vor intra în carantină timp de 10 zile.
Iar în carantină de 14 zile vor intra cei care nu prezintă test RT-PCR negativ efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul României.
Măsurile se aplică în perioada 10 decembrie 2021 – 8 ianuarie 2022, însă normele prevăd o serie de excepții pentru copii, elevii și studenții care învață în România, persoanele aflate în tranzit și alte categorii de persoane. De asemenea, măsurile vor fi adaptate inclusiv prin introducerea, începând cu 20 decembrie 2021, a Formularului de Localizare a Pasagerilor (PLF).
Toate informațiile pot fi găsite AICI.