UPDATE. Mașină răsturnată în apropiere de Ciuchici! Doi adulți și un copil au scăpat ca prin minune

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Ziua de astăzi a fost marcată de o serie de accidente. Cel mai recent s-a produs în urmă cu aproximativ o oră, în apropiere de Ciuchici.

Accidentul s-a produs pe Drumul Național 57, în jurul orei 17.45. Un autoturism în care se aflau trei persoane s-a răsturnat. Este vorba despre doi adulți și un copil de aproximativ 7 ani.

A intervenit de urgență Secția de Pompieri Oravița cu două echipaje de pompieri militari cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, două ambulanțe ale SAJ CS și echipaje de poliție.

Din fericire, nicio persoană nu a fost încarcerată, șoferul și copilul suferind răni ușoare. Cele trei victime, în stare stabilă și conștientă, au fost preluate și transportate la Spitalul Oravița, în vederea unei evaluări medicale.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Polițiștii vor stabili cum anume s-a produs accidentul și cine se face vinovat.

UPDATE, ora 20.00

În urma evaluării medicale, s-a stabilit ca victima de sex feminin, în vârstă de aproximativ 70 de ani, să fie transportată cu elicopterul SMURD la Spitalul Județean Timișoara, aceasta prezentând diferite traumatisme și plăgi la nivelul corpului.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/